Cinci blocuri din Zona Centrală şi din Troianu îşi vor schimba aspectul în baza unei finanţări obţinute de Primăria Râmnicului de la bugetul de stat. Prin Contractul nr. 30971/01.08.2019, semnat de viceprim-ministru ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Vasile-Daniel Suciu şi primarul Mircia Gutău, municipiul Râmnicu Vâlcea şi-a asigurat o finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat în valoare de 4.092.547 lei. Aceşti bani vor fi folosiţi pentru reabilitări termice la:
- blocul 2 din Calea lui Traian nr. 45 (zona Troianu),
- blocul ”Anton Pann” din Calea lui Traian nr. 116,
- blocul ”L” din Calea lui Traian nr. 129,
- blocul ”L” din strada Regina Maria nr. 1,
- blocul ”K” din Scuarul Mircea cel Bătrân nr. 6.
Banii vor asigura cota de finanţare de 60% pentru lucrările de reabilitare termică a celor 5 blocuri şi vor fi distribuiţi astfel:
- 644.284 lei – în cursul anului 2019,
- 1.758.614 lei – în cursul anului 2020,
- 1.689.649 lei – în cursul anului 2021.
Restul sumelor necesare investiţiei vor fi asigurate din bugetul local este 15% şi de către proprietarii celor 279 de apartamente beneficiare 25%. Documentaţiile de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie şi indicatorii tehnico-economici pentru cele 5 blocuri de locuinţe . Procedura de licitaţie pentru selectarea constructorului este programată pentru luna septembrie.