-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentO fată din Vaslui, violată de tatăl vitreg

O fată din Vaslui, violată de tatăl vitreg

O fată de 15 ani, din comuna Griviţa, judeţul Vaslui, a fost violată, iar principalul suspect este tatăl vitreg. Poliţiştii au deschis o anchetă, la sesizarea mamei, care, însă a refuzat ajutorul, şi s-a întors în aceeaşi casă cu cel bănuit că a abuzat sexual copila.

Poliţiştii vasluieni au fost sesizaţi că o fată de 15 ani ar fi fost abuzată sexual de către tatăl vitreg, în comuna Griviţa, acolo unde fata locuieşte cu mama şi bărbatul suspectat de agresiune.

Potrivit reprezentantilor IPJ Vaslui, cea care a făcut sesizarea a fost chiar mama copilei, cercetarea fiind in rem.

„Se fac cercetări într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de viol. În cauză a fost identificată o persoană bănuită de comiterea faptei şi se continuă cercetările”, a declarat Bogdan Gheorghiţă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vaslui.

Potrivit unor informaţii mama fetei ar fi refuzat ajutor din partea DGASPC Vaslui, care face propria anchetă.

„Momentan nu avem acces la informaţiile de la Medicina Legală, colegii noştri au primit informaţii preliminare şi urmează a se stabili planul de măsuri”, a declarat, la rândul său, Ionuţ Dănilă, purtător de cuvânt al DGASPC Vaslui.

Întrebată de ce fata nu beneficiază de o măsură de protecţie socială, Dănilă a explicat că există un refuz din partea mamei. Practic, în prezent, mama şi fiica locuiesc în aceeaşi casă cu cel bănuit că a agresat sexual copila de 15 ani, împotriva căruia nu s-a luat nicio măsură, el fiind doar bănuit de comiterea faptei. Asistenţii sociali urmează să facă o evaluare iniţială a cazului şi să stablilească dacă este vorba şi despre un caz de neglijenţă din partea mamei, potrivit Mediafax.ro.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS