6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCât va costa parcarea rezidenţială în Craiova

Cât va costa parcarea rezidenţială în Craiova

Primăria Craiova a lansat luni, în consultare publică, proiectul de hotărâre privind stabilirea şi aprobarea impozitelor şi taxelor locale, pentru anul 2020. Faţă de anul trecut, multe dintre taxele şi impozitele craiovenilor vor creşte, pentru că ele vor fi indexate cu o rată a inflaţiei de 4,6%. Noutatea din 2020 va fi însă taxa pentru parcarea de reşedinţă sau, mai exact, suma pe care o va plăti orice craiovean care va dori să aibă propriul loc de parcare.

Parcarea rezidenţială în Craiova se anunţă marea provocare a anului 2020.

După cum se ştie, Consiliul Local a aprobat, încă din luna februarie, o completare a Regulamentului privind taxa de parcare pe domeniul public al municipiului, iar noutatea s-a numit „parcare de reşedinţă cu plată“. Mai exact, o plată anuală pentru parcările din jurul imobilelor, folosite în mod curent de craioveni.

Primăria a trecut, ulterior, la inventarierea tuturor locurilor disponibile, iar acum vine şi cu taxa anuală pentru folosirea lor.

În proiectul de hotărâre privind stabilirea şi aprobarea impozitelor şi taxelor locale, pentru anul 2020, postat pe site-ul Primăriei Craiova spre consultare publică, se pomeneşte şi de taxa pentru parcarea de reședință, pe domeniul public al municipiului.

Ea este destinată tuturor utilizatorilor de locuri de parcare atribuite prin repartizare directă, conform HCL nr. 73/2019 (hotărârea aprobată în luna februarie). Aici se menţiona că acolo unde locurile de parcare din jurul blocurilor sunt suficiente pentru toţi locatarii ele se vor atribui în ordinea depunerii cererilor. Adică pe criteriul „primul venit, primul servit“. Unde însă locurile sunt insuficiente, se va organiza o licitaţie publică.

Parcarea rezidenţială în Craiova, taxată în funcţie de zonă

Preţul de pornire al licitaţiei este exact cuantumul taxei pentru parcarea de reședință. Potrivit proiectului, taxa care va intra în vigoare de anul viitor este de 150 de lei/an, pentru craiovenii care locuiesc în Zona 0 a oraşului.

Parcarea rezidenţială în Craiova va fi taxată din 2020
Parcarea rezidenţială în Craiova va fi taxată din 2020

Pentru cei din Zona 1, taxa a fost stabilită la valoarea de 120 de lei/an, iar pentru cei din Zona 2 la 100 de lei/an.

„Taxa pentru parcarea de reședință cu plată, pe domeniul public al municipiului, pentru utilizatorii locurilor de parcare atribuite prin procedura competițională prevăzută la art. 53 din HCL 73/2019 va fi stabilită la nivelul rezultat în urma licitației locului de parcare, având ca preț de pornire nivelul de mai sus. Taxa se plăteşte anticipat şi se recalculează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a survenit modificarea cu privire la dreptul de proprietate sau de utilizare al bunului“, se explică în proiectul de hotărâre supus consultării.

Reamintim faptul că introducerea conceptului de parcare de reședință cu plată a stârnit un imens scandal. Subiectul a fost prezentat pe larg de Gazeta de Sud, articolele publicate pe această temă fiind vizualizate de peste 80.000 de persoane şi adunând sute de comentarii.

Consilierii din opoziţie (PNL) nu s-au lăsat nici ei mai prejos şi au atacat în şedinţa de Consiliu Local executivul pentru modificarea Regulamentului privind taxa de parcare pe domeniul public, fără o dezbatere publică.

Vor creşte multe din taxele şi impozitele locale

Proiectul de hotărâre privind stabilirea şi aprobarea impozitelor şi taxelor locale, pentru anul 2020, vine cu o creştere a multora dintre taxele şi impozitele craiovenilor. Asta pentru că ele vor fi indexate cu o rată a inflaţiei de 4,6%, stabilită de Ministerul Finanţelor Publice.

Spre exemplu, pentru că tot suntem la categoria taxe de parcare, taxa pentru parcarea curentă pe domeniul public, cu excepţia parcărilor prin SMS sau alte mijloace de plată, va creşte de la 41 de lei la 43 de lei. Şi taxa lunară pentru parcarea ocazională pe domeniul public cu plata prin SMS va fi mai mare faţă de anul acesta. E drept, cu un leu. Adică 13 lei, în loc de 12 lei cât este acum.

În schimb, taxa pentru parcarea pe domeniul public cu plata prin SMS sau alte mijloace de plată, semnalizată cu indicator „Parcare cu Plată”, va rămâne neschimbată: 2 lei/oră. De fapt, la plata prin SMS vorbim de 0,50 de cenţi pe oră, plus TVA. Adică circa 2,8 lei pe oră.

Persoanele fizice sau juridice interesate pot depune propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, pe tema taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2020, până la data de 6 septembrie.

Acestea pot fi depuse la Centrul de Informaţii pentru Cetățeni din cadrul Primăriei Craiova, prin fax (la numărul: 0251.411.561) sau e-mail (la adresa: [email protected]).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS