Bogdan Drăghici, Președintele Alianței Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (T.A.T.A), a primit, miercuri, un mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile, fiind bănuit că ar fi violat și agresat sexual un minor, relatează hotnews.
Inițial, liderul T.A.T.A (Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor), Bogdan Drăghici, a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, bănuit că ar fi agresat sexual și violat un minor, au arătat surse judiciare pentru MEDIAFAX.
Acesta ar fi bănuit, de fapt, de mai multe astfel de fapte, una dintre victime fiind chiar fiica sa minoră (Drăghici are mai mulți copii).
Bogdan Drăghici a fost prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă, iar instanța a încuviințat solicitarea procurorilor de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
„Sunt multe alte aspecte în decursul timpului care s-au întâmplat și nu s-a luat nicio măsură”
Ce este T.A.T.A:
T.A.T.A. este o entitate care, de-a lungul timpului, a militat pentru drepturi egale între mămici și tătici în familie, inițiind mai multe acțiuni în acest sens. Câteva dintre aceste acțiuni sunt militarea pentru instituirea Zilei Tatălui sau sesizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în privința unor declarații sau intenții ale autorităților care ar fi fost defavorabile tăticilor.