Echipa FCU Craiova a confirmat așteptările și s-a impus la limită, scor 1-0, în meciul susținut în deplasare, la Șoimii Lipova, contând pentru prima etapă din Liga a III-a, seria 4. Golul victoriei a fost marcat de Marian Stoenac (’49).
Antrenorul Eugen Trică a mizat pe următorii jucători: Bodea – Negru, Dănănae, M. Avram, Cristiu – Tănase, Pop – Raicea, Stoenac, Zimța – Bălan.
În runda viitoare FCU va juca pe teren propriu cu gorjenii de la Gilortul Târgu Cărbunești.