2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDocumentație pentru ultima casă de pe varianta ocolitoare

Documentație pentru ultima casă de pe varianta ocolitoare

Secția de Drumuri Naționale Târgu Jiu a comunicat că a fost finalizată documentația pentru exproprierea ultimei case de pe varianta ocolitoare a municipiului. Autoritatea locală lucrează în paralel și la execuția planurilor parcelare. Lucrările la șosea ar fi trebuit să fie gata în octombrie 2016. Între timp, a fost reziliat contractul și organizată o nouă licitație pentru restul de lucrări. CNAIR SA a publicat pe platforma electronică destinată achiziţiilor publice (SICAP) anunţul pentru contractul destinat finalizării lucrărilor la Varianta de Ocolire a Municipiului Târgu Jiu, obiectiv care va avea o lungime de aproximativ 20 km. Într-o perioadă de 18 luni, pe Varianta Ocolitoare Târgu Jiu trebuie construite trei noduri rutiere, două intersecţii giratorii, patru poduri şi opt pasaje“, se arată într-un comunicat al CNAIR.

Contract mai mare

După finalizarea lucrărilor cu o valoare estimată de 207,096 milioane de lei, fără TVA, accesul pe această variantă se va face din DN 66 (E79), de la km 69+800 (kilometraj pe DN66), atât către est (14,909 kilometri), cât şi către vest (5,078 kilometri). Perioada minimă de garanţie a lucrărilor va fi de minimum cinci ani, dar poate fi majorată până la şapte ani. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor a fost acum o lună. Centura ocolitoare a municipiului va fi construită pe DN 66, care traversează Târgu Jiu de la sud la nord, precum şi pe drumul naţional secundar DN 67D. Proiectul presupune realizarea unei variante de ocolire atât prin estul oraşului, cât şi prin vestul acestuia: varianta est (cei mai mulți kilometri de centură) va asigura legăturile pe partea de est între Filiaşi (DN 66), Râmnicu Vâlcea (DN 67) şi Petroşani (DN 66) și are o lungime de 14,9 km. Varianta vest asigură legăturile pe partea de vest între Filiaşi (DN 66), Drobeta Turnu Severin (DN 67) și Băile Herculane (DN 67D) și are o lungime de 5 km. În proiect sunt cuprinse lucrări de amploare, precum poduri peste Jiu, Amaradia şi calea ferată, dar şi două pasaje supraterane, ce vor trece peste Drumul Naţional 67.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS