„Vrem analize decontate pentru copiii cu alergii!“. Este mesajul adresat Ministerului Sănătăţii de peste 9.300 de români, care au semnat o petiţie online. Oamenii se plâng că testele şi analizele sunt mult prea costisitoare pentru o familie, iar CNAS decontează doar o parte infimă din cheltuieli.
Prevalenţa bolilor alergice este în creştere. În prezent, două treimi din pacienţii cu rinită alergică suferă de una sau mai multe afecţiuni alergice concomitente. Este vorba de astm bronşic alergic, dermatită atopică, alergie alimentară, urticarie. Mediul în care trăim, poluarea, alimentaţia, predispoziţia genetică sunt principalii factori declanşatori. În Ambulatoriul de Alergie şi Imunologie din cadrul Spitalului Municipal „Filantropia“ din Craiova se prezintă zilnic zeci de pacienţi. Majoritatea lor sunt copii. „80 la sută din cazurile care ajung la noi sunt copii.
Sunt foarte mulţi copii alergici la praful de casă, la polen, la mucegai, la factorii infecţioşi. Mulţi părinţi confundă alergiile cu răcelile şi, mai rău, le administrează copiilor antibiotice. În general, copiilor le curge nasul apos, li se înroşesc ochii, iar în cele din urmă tuşesc. Încep cu rinită şi termină cu criza de astm.
Trebuie făcute testele de imunitate şi identificat tipul de alergie. În cazul copiilor cu vârstă de peste cinci ani se recomandă testarea cutanată. Dacă aceştia au până în cinci ani, sunt recomandate analize de sânge, pentru a şti ce este de făcut. De obicei, se face imunostimulare începând de la opt luni şi se poate ajunge şi la vaccinare, dar după şapte ani“, a spus Liliana Stănescu, medic primar alergologie – imunologie clinică, în cadrul Spitalului Municipal „Filantropia“.
Analizele, prea scumpe pentru bugetul unei familii
Problema este că în cabinetele de specialitate din cadrul spitalelor nu există dotările necesare prin care copiii pot fi testaţi şi diagnosticaţi, iar părinţii ajung în sistem privat. Costurile pe care trebuie să le suporte sunt însă foarte mari.
„Numărul copiilor cu alergii este în creştere de la an la an, iar CNAS nu decontează analize specifice în acest sens sau doar o parte infimă. Aceste analize sunt extrem de scumpe, iar o familie cu un venit mediu nu îşi va putea permite niciodată aceste analize, mai cu seamă că ele trebuie repetate periodic. Este extrem de dificil de a ţine pasul cu aceste costuri imense“, arată iniţiatoarea petiţiei online.
Că aşa stau lucrurile a confirmat şi un craiovean al cărui copil este alergic la ambrozie şi polen. „Am achitat suma de 320 de lei pentru testele făcute copilului meu în sistem privat. I s-au făcut câteva teste cutanate, iar la costul acestora s-a adăugat şi preţul consultaţiei, respectiv 100 de lei. Ulterior a trebuit să cumpărăm şi tratamentul, copilul meu fiind alergic la ambrozie şi la polen. Pentru o cutie de pastile şi un spray, am mai plătit 120 de lei. La un salariu de 2.000 de lei, am resimţit din plin aceste costuri“, a spus Tudor S., din Craiova, tatăl unui băiat de 13 ani.
„Mulţi rămân nediagnosticaţi pentru că nu îşi permit să facă analizele“
Medicii de familie spun că analizele ar trebui decontate pentru copiii care prezintă simptome. „În calitate de medic de familie, mă confrunt, alături de părinţi, cu barierele legate de accesul la serviciile unui medic alergolog şi, mai ales, de lipsa de gratuitate a testelor pentru depistarea alergiilor, mai ales în ambulator.
Consider ca aceste teste trebuie să fie decontate de Casa de Asigurări, pentru depistarea precoce a alergiei în cazul copiilor cu antecedente familiale pozitive, precum şi în cazul unui diagnostic clinic de rinită alergică, dermatită atopică, astm bronşic sau alte manifestări alergice.
În cazul copiilor simptomatici sau cu risc de alergie, susţin decontarea testelor, dar şi acordarea de gratuitate pentru produsele dietetice absolut necesare unui copil alergic“, precizează pediatrul Emiliana Coştiug.
Carmen Ionescu, medic de familie în Craiova, spune că, din cauza costurilor foarte ridicate ale testelor, mulţi dintre copii rămân nediagnosticaţi. „Din cauza poluării şi a mediului în care trăim, incidenţa cazurilor de alergii este tot mai mare. Avem pacienţi copii cu alergii respiratorii, dar şi tegumentare. Sunt mulţi copii alergici la laptele de vacă, la gluten, la lactoză, la nuci. Din păcate, nu se decontează analizele de alergie, nici măcar imunoglobulinele E.
Doar consultaţia la alergolog este decontată de CAS. Având în vedere costurile foarte mari, mulţi rămân nediagnosticaţi sau subdiagnosticaţi din cauza faptului că nu îşi permit să îşi facă analizele.
Nu îi este nimănui la îndemână să facă panelul, spre exemplu, o analiză din sânge care detectează la ce ar putea fi alergică o persoană. Costul acestei analize este de aproximativ 300 de lei“, a spus Carmen Ionescu.
Analizele pentru a măsura nivelul alergiilor trebuie repetate. Mulţi dintre semnatarii petiţiei spun că acestea depășesc 2.500 de lei pe an.
Peste 200 dintre ei plătesc peste 400 de lei lunar pentru a cumpăra lapte praf special pentru copii. Pentru semnatarii petiției, costurile alimentelor speciale pentru copiii cu alergii ocupă, în 55% din cazuri, între 25%-50% din bugetul familiei.
Potrivit CAS, medici alergologi în contract cu Casa sunt la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, la Spitalul Municipal „Filantropia“, precum şi la o clinică privată.