3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBaţi un poliţist, iei un an şi un pic de închisoare

Baţi un poliţist, iei un an şi un pic de închisoare

Judecătorii din Calafat au condamnat la un an şi patru luni de închisoare un bărbat acuzat că a spart parbrizul maşinii poliţiştilor din Poiana Mare. În plus, inculpatul a fost acuzat că a bătut un poliţist şi pe un altul l-a ameninţat cu moartea. Dosarul este pe rolul Curţii de Apel Craiova, instanţă care judecă apelul formulat de inculpat.

Scandalul în urma căruia a fost rănit un poliţist a avut loc în decembrie, anul trecut. Anchetatorii au reţinut că, în seara zilei de 18 decembrie, un echipaj de poliţişti din Poiana Mare a fost trimis în comună. Asta după ce o persoană sunase la 112 şi reclamase o violare de domiciliu.

„La fața locului, organele de poliție au găsit în stradă mai multe persoane care se manifestau zgomotos. Când au oprit autovehiculul, cei doi agenți de poliție au observat că din grupul respectiv a ieșit inculpatul, care a sărit pe capota autospecialei de poliție și a lovit cu pumnul parbrizul acesteia, spărgându-l. Apoi, inculpatul a intrat în curtea imobilului său și a început să adreseze injurii și amenințări“, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii din Calafat.

Mai departe, cei doi agenţi au chemat în ajutor încă un echipaj. Când au încercat să-l imobilizeze pe inculpatul Grigore Mihai, acesta din urmă a lovit un poliţist. 
„Prin folosirea forței fizice, agenții de poliție au procedat la încătușarea inculpatului, iar acesta a opus rezistență. În momentul în care s-a încercat încătușarea acestuia, inculpatul a lovit cu pumnul în zona feței persoana vătămată B.I.“, au mai reţinut anchetatorii.

Poliţist ameninţat cu moartea

Scandalul nu s-a încheiat după reţinerea lui Grigore. Odată băgat în maşina poliţiştilor, acesta l-a lovit din nou pe poliţist. „La scurt timp după ce au pornit către sediul secției, inculpatul a început să adreseze injurii și amenințări agentului de poliție R.G., spunându-i că îl va prinde singur pe stradă și îl va omorî cu mașina, atât pe el, cât și pe membrii familiei sale. Apoi l-a lovit pe agentul de poliție B.I. cu pumnii tot în zona feței“, susţin anchetatorii.
Bărbatul a fost arestat preventiv pe 19 decembrie, iar pe 23 aprilie a fost plasat în arest la domiciliu. 

Între timp, la sfârşitul lunii mai, bărbatul a fost trimis în judecată pentru comiterea a două infracţiuni de ultraj şi una de distrugere. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Calafat, instanţă care s-a pronunţat la jumătatea lunii iunie. 

Judecătorii din Calafat l-au condamnat pe inculpat pentru cele trei infracţiuni. În final, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de un an de închisoare. Instanţa a aplicat un spor de patru luni de închisoare, aşa că inculpatul a primit o pedeapsă de un an şi patru luni de închisoare. În aceeaşi şedinţă de judecată, instanţa l-a pus pe inculpat sub control judiciar. 

IPJ Dolj a renunţat la pretenţii

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj s-a constituit parte civilă în acest dosar penal. În final, a renunţat la pretenţii. „Ia act că partea civilă IPJ Dolj a renunţat la pretenţiile civile faţă de inculpatul Mihai Grigore“, se arată în hotărârea instanţei. Inculpatul a contestat pedeapsa primită la Curtea de Apel Craiova, instanţă care a stabilit primul termen de judecată pentru data de 6 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS