2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePatru gospodării au fost cuprinse de flăcări la Ostroveni

Patru gospodării au fost cuprinse de flăcări la Ostroveni

Pompierii doljeni au intervenit, ieri, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins patru gospodării din comuna doljeană Ostroveni. Deşi a fost vorba de un incendiu violent, din fericire, nici o persoană nu a fost rănită. 
În jurul orei 15.00, pompierii doljeni au anunţat că au fost solicitaţi să intervină în comuna Ostroveni, sat Lişteava, unde o casă fusese cuprinsă de flăcări. După câteva minute, pompierii au hotărât să suplimenteze forţele pentru că flăcările ameninţau să se extindă la mai multe locuinţe învecinate. 

Patru gospodării au fost cuprinse de flăcări


„La intervenția de la Ostroveni se suplimentează forțele cu o autospecială de la Detașamentul 1 de Pompieri Craiova, o autospecială de la Detașamentul 2 Craiova şi una de la Secția de pompieri Băileşti. Incendiul se manifestă cu violență la două case de locuit și există posibilitatea de extindere la a treia casă de locuit“, au precizat reprezentanţii ISU Dolj. 

În final, focul s-a extins la patru gospădării, cea mai afectată fiind prima cuprinsă de flăcări. Astfel, la primul proprietar, flăcările au cuprins casa de locuit şi o anexă, la al doilea, gardul şi o anexă. La al treilea proprietar a fost afectată de incendiu o anexă gospodărească. În a patra gospodărie a luat foc o stivă de lemne. La ora 16.30, pompierii doljeni încă lucrau pentru lichidarea flăcărilor. Reprezentanţii ISU Dolj au declarat că cel mai probabil incediul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric, conductor electric defect.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS