2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjInvestițiile din Defileul Jiului, blocate de peste 14 ani

Investițiile din Defileul Jiului, blocate de peste 14 ani

De peste 14 ani a început construcția celor două hidrocentrale în Defileul Jiului, iar acestea nu sunt finalizate nici în prezent.

Lucrările au fost sistate în urmă cu mai mulți ani din motive necunoscute. S-a vorbit despre lipsa de finanțare, însă a părut că la un moment dat se trage de timp și organizațiile de mediu au reușit să obțină în instanță anularea autorizației pentru realizarea celor două hidrocentrale care sunt amplasate pe râul Jiu. Este vorba de Dumitra (realizată în procent de 95%) și de Bumbești (realizată în procent de 50%). Investiția s-a ridicat până acum la 120 de milioane de euro și au existat, la un moment dat, fonduri pentru finalizare, însă nimeni de la Hidroelectrica nu a explicat de ce, dacă au fost bani, s-a așteptat ca organizațiile de mediu să blocheze proiectul în instanță.

Investiție de 120 de milioane de euro, în aer

Dian Popescu, fost consilier al ministrului energiei, Toma Petcu, a declarat că lucrurile nu pot rămâne astfel în ceea ce privește investiția și cineva va trebui să răspundă pentru hidrocentralele nefinalizate. Cele două hidrocentrale aveau o putere totală de 60 MW și ar fi contribuit la producția de energie electrică din Sistemul Energetic Național.

„Este incredibil ce se întâmplă cu aceste investiții. Este vorba de o investiție totală de 120 de milioane de euro care acum este în aer și nu se mai știe când ar putea să fie reluată. Au fost investite sume importante acolo și lucrurile nu trebuie să rămână totuși așa. Cineva trebuie să răspundă de ceea ce s-a întâmplat în Defileul Jiului. Este o investiție importantă a statului român care a fost lăsată nefinalizată, deși cel puțin la o hidrocentrală lucrurile erau aproape finalizate“, a declarat Dian Popescu, fost senator de Gorj și fost consilier în Ministerul Energiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS