6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSala Polivalentă va avea, în sfârşit, instalaţie de climatizare

Sala Polivalentă va avea, în sfârşit, instalaţie de climatizare

Sala Polivalentă din Craiova va avea, în sfârşit, instalaţie de climatizare.

După trei licitaţii întinse pe o perioadă de doi ani, Primăria Craiova a reuşit să găsească o firmă care să refacă climatizarea din sală. Un lucru absolut necesar, având în vedere că, în lunile călduroase, aerul din Polivalentă devine irespirabil. O situaţie neplăcută care se răsfrânge asupra sportivilor şi spectatorilor.

Dacă la prima licitaţie, care a avut loc în toamna anului 2017, nu s-a prezentat nimeni, la cea de-a doua, demarată în noiembrie 2018, toate cele şase oferte primite au fost considerate inacceptabile. Abia a treia procedură s-a dovedit cu noroc. A fost însă nevoie de trei luni pentru ca municipalitatea să desemneze un câştigător.

Procedura de achiziţie a fost lansată în sistemul electronic în data de 14 mai, iar atribuirea contractului s-a făcut la sfârşitul lunii trecute.

Potrivit anunţului postat în SEAP pe 30 august, de furnizarea şi montarea sistemului de climatizare a Sălii Polivalente se va ocupa firma TIAB, din Bucureşti. O societate cu peste 65 de ani de expertiză în domeniul instalaţiilor.

Cine este TIAB

Înfiinţată în anul 1949 ca „Intreprinderea 18 Instalaţii Electrice Bucureşti“, societatea a devenit, în 1973, „Trustul de Instalaţii şi Automatizări Bucureşti“ (TIAB). Firma derulează lucrări în domeniul montajului de instalaţii electrice, automatizări, încălzire, ventilaţie şi condiţionarea aerului, iar din 2007 este membră a grupului VINCI Energies.

TIAB este firma care a lucrat la staţiile de metrou Laminorului şi Străuleşti, de pe Magistrala 4 Bucureşti, date în folosinţă în martie 2017.

Societatea a realizat instalaţiile electrice de tracţiune, joasă şi medie tensiune, firul aerian de contact, instalaţiile sanitare şi de stingere incendiu, ventilaţiile, telemecanica şi partea de control acces.

Ce trebuie să facă TIAB la Sala Polivalentă

Pentru a fi sigură că va avea un câştigător la cea de-a treia licitaţie, Primăria Craiova a crescut valoarea totală estimată a contractului, de la 991.388,52 lei la 1.013.612,95 lei. În plus, a modificat şi criteriul de atribuire: din „preţul cel mai scăzut“ în „cel mai bun raport calitate – preţ“. A primit două oferte, iar cea a firmei TIAB, de 981.791,28 lei, a fost desemnată câştigătoare.

Sala Polivalentă va avea, în sfârşit, instalaţie de climatizare
Sala Polivalentă va avea, în sfârşit, instalaţie de climatizare

Ce trebuie să facă TIAB la Sala Polivalentă? Să furnizeze chillerele, să le monteze şi să le pună în funcţiune, după dezafectarea utilajelor vechi.

Cele două chillere defecte au o greutate estimată de 6,6 t/bucată, iar firma va trebui să le dea jos şi să le monteze pe cele noi pe aceeaşi platformă. Plus să furnizeze echipamentul nonchiller, pe care să-l monteze pe poziţie şi să-l racordeze la instalaţia existentă.

Angajaţii TIAB va trebui apoi să instruiască personalul de exploatare de la Sala Polivalentă cu privire la operarea şi întreţinerea noilor echipamente de climatizare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS