2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentGheorghe Dincă va fi supus unei expertize psihiatrice

Gheorghe Dincă va fi supus unei expertize psihiatrice

Gheorghe Dincă, mecanicul din Caracal care a recunoscut două crime, va fi supus unei expertize psihiatrice. El a fost adus în arest la Bucureşti. Procurorii DIICOT au cerut transferul, după ce au încheiat cercetările în locuinţa suspectului din Caracal. În zilele următoare, Dincă va fi supus unui test cu detectorul de minciuni şi unei expertize din care să rezulte dacă a acţionat cu discernământ.

Gheorghe Dincă a fost adus la Bucureşti, în arestul central al Poliţiei, la prima oră a dimineţii. În zilele care urmează acesta va fi supus unei expertize psihiatrice. Procurorii vor să vadă dacă Dincă are sau nu discernământ. De asemenea, el va trebui să dea noi explicaţii pentru că nu a mai fost audiat încă din primele zile ale anchetei. Iar între timp, procurorii au mai strâns alte probe şi au mai audiat persoane, aşa că au noi întrebări pentru Gheorghe Dincă.

Va fi supus testului poligraf

Acesta ar putea fi supus şi testului poligraf. Pentru această procedură e nevoie de acordul lui. La începutul anchetei, Gheorghe Dincă şi-a dat acordul pentru a fi supus testului poligraf, însă procurorii sunt nevoiţi să-l mai întrebe încă o dată acest lucru.

Între timp, de la INML sunt aşteptate noi rezultate care să probeze dacă oasele găsite în liziera indicată de Gheorghe Dincă aparţin sau nu Luizei. Primele investigaţii nu au putut stabili un ADN deoarece oasele erau prea calcinate. Recent, anchetatorii au descoperit aproximativ 40 de pete de sânge în diferite locuri de pe proprietatea lui Dincă. Surse din anchetă spun că acestea nu ar aparţine nici Luizei, nici Alexandrei, dar indică tot profile genetice feminine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS