3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Acasă Actualitate Sorina Pintea, la SJU Craiova: „O nepricepere şi o indolenţă cum rar mi-a fost dat să văd!“

Sorina Pintea, la SJU Craiova: „O nepricepere şi o indolenţă cum rar mi-a fost dat să văd!“

0
Sorina Pintea, la SJU Craiova: „O nepricepere şi o indolenţă cum rar mi-a fost dat să văd!“

Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, şi-a cerut ieri scuze pacienţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova, în urma neregulilor constatate în cea mai mare unitate sanitară din Oltenia.

Aparatură defectă, investiţii puţine, sincope în aprovizionarea cu medicamente sunt doar câteva dintre problemele descoperite de Corpul de control al Ministerului Sănătăţii. Pintea pune totul pe seama relei-voinţe şi spune că va continua controalele la Craiova. Nu ca să taie capete, ci ca să organizeze activitatea.

Ministrul Sorina Pintea a ajuns ieri, în jurul orei 14.00, la SJU Craiova, într-un control în urma neregulilor semnalate în presă. După două ore de discuţii cu şefii de secţii, Pintea a spus că multe dintre problemele identificate au fost generate de rea-voinţă. „În ultima vreme, în presă au fost prezentate câteva cazuri care nu fac cinste acestui spital, care, teoretic, ar trebui să fie perla Olteniei. (…)

Ministerul Sănătăţii a alocat Spitalului Judeţean Craiova pentru anul acesta suma de 20 de milioane de lei pentru echipamente şi aparatură medicală. Am vrut să văd în ce stadiu este achiziţia acestor aparate şi cum au fost repartizate pe secţie.

Din păcate, gradul de cheltuire a banilor este de 10 la sută. (…) De aproape doi ani, două CT-uri nu au fost reparate, acum s-a defectat şi al treilea. Am discutat cu directorul financiar şi i-am explicat că lucrurile puteau fi făcute mult mai repede, dar probabil că cineva nu a vrut. S-a pus problema personalului, că nu există buget, că nu există stat de funcţii. Există, dar a existat foarte, foarte multă rea-voinţă“, a spus ministrul sănătăţii. 

„Tromboliza se face începând de mâine. Cu o condiţie: să se repare CT-ul“

Sincopele în achiziţia de medicamente, generate de procedurile greoaie, sunt alte deficienţe descoperite în sistem. Acest lucru afectează în special pacienţii oncologici. Grav este că nimeni nu răspunde pentru aceste nereguli.

„Din Craiova ne veneau foarte multe veşti că nu există citostatice. Foarte interesant era că o parte din acele citostatice erau în toată ţara, numai la Craiova nu. Corpul de control a scos în evidenţă că existau nişte proceduri foarte greoaie, nu exista comunicare între farmacie, achiziţii, coordonator de program naţional. Sincopele în aprovizionare nu erau justificate şi nu răspundea nimeni pentru că acei pacienţi rămâneau fără medicamente“, spune Pintea.

În ceea ce priveşte programul de tromboliză intravenoasă, Pintea spune că demararea acestuia este condiţionată de repararea CT-ului. „Tromboliza se face la Vaslui, la Brăila, la Zalău, Baia Mare. Tromboliza se va face începând de mâine şi la Craiova. Cu o condiţie, să se repare CT-ul. Există şi medici, şi materiale sanitare, şi soluţii. E nevoie de voinţă“, a adăugat Pintea.

„Un pacient din patru murea la Terapie Intensivă“

Ministrul a dat însă şi veşti bune la Craiova. „În octombrie, vom deschide Radioterapia, dar mai este nevoie de un medic. S-a scos, în sfârşit, postul la concurs. Se vor scoate posturi la concurs pentru Clinica de Cardiologie pentru că există buget şi posturi în statul de funcţii. A fost o nepricepere şi o indolenţă cum rar mi-a fost dat să văd“, a declarat Sorina Pintea. 

În legătură cu problemele descoperite iarna trecută în Clinica de Terapie Intensivă, Sorina Pintea spune că statistica s-a îmbunătăţit. „A mai fost un control, cel din decembrie 2018, la Terapie Intensivă. Atunci s-au dat amenzile cele mai mari din istorie.

Statistica era înfiorătoare: un pacient din patru murea. Statistica s-a îmbunătăţit foarte mult, întrucât cei care au venit acum vor să facă lucruri, dar trebuie sprijiniţi. Sper că lucrurile se vor schimba. Oltenia merită un alt spital, cu siguranţă. Până când spitalul regional va fi gata, lucrurile nu pot fi lăsate însă aşa“, a mai spus ministrul sănătăţii.

„Există şi posturi, există şi buget, a existat nepricepere“

Un medic cardiolog din cadrul spitalului a ridicat problema Clinicii de Cardiologie Intervenţională. Medicul spunea că echipa trebuie completată cu personal auxiliar, iar solicitări în acest sens se fac de aproximativ opt luni.

Răspunsul primit a fost întotdeauna că nu sunt bani de angajări, că se blochează posturile. Ministrul a spus că a pus în discuţie acest subiect şi a fost surprinsă să afle că se invocă tot lipsa de buget.

„Posturile nu sunt blocate. Pot să vă dau mâine dimineaţă (astăzi – n.r.) un răspuns pentru că voi avea o discuţie legată de toate posturile care ar fi trebuit să fie scoase pe zona de cardio. Am pus întrebarea de ce nu au scos posturi la concurs şi mi s-a răspuns că nu este buget. Mi-a venit să zâmbesc. (…) S-a spus că nu există posturi şi nu există buget. Există şi posturi, există şi buget, a existat nepricepere“, a declarat Pintea.

„Nu ştiam că de doi ani două CT-uri stau nereparate“

Lista de responsabili pentru toate problemele semnalate este una lungă şi include angajaţi din mai multe domenii: resurse umane, achiziţii, farmacie.

„Cum vă explicaţi că într-un spital clinic de urgenţă, consiliul medical, care este forul tutelar în ceea ce priveşte activitatea medicală, s-a întâlnit o singură dată, în 2017? Am întrebat despre programul de investiţii, dacă s-a aprobat de consiliul medical (…).

Aveam senzaţia, după prima vizită şi primele controale, că există o problemă în zona medicală, ori în zona administrativă. Cred că nu merg în ambele zone şi s-a creat un soi de respingere reciprocă. Măsuri s-au luat de fiecare dată, şi administrative, şi plângeri penale. (…) Nu ştiam, de exemplu, că de doi ani, două CT-uri stau nereparate, dar probabil că este privatul aproape în curte şi cineva…“, a spus ministrul. 

„Într-o lună mă întorc la Craiova“

Întrebată totuşi cum de nu a aflat în aceşti doi ani că nu funcţionează CT-urile, Pintea a răspuns că ministrul are altă fişă a postului. Şi, totuşi, cât va mai dura până vor fi rezolvate toate aceste probleme? „Dacă toată lumea şi-ar face treaba, ar putea de mâine. Eu într-o lună mă întorc la Craiova pentru că va veni corpul de control, nu să taie capete, ci să pună cap la cap nişte lucruri între zona administrativă şi medicală. În momentul în care un pacient trebuie să aştepte pentru un citostatic pentru că cineva nu a făcut un contract de achiziţie la timp mi se pare strigător la cer!“, a explicat ministrul.

Sorina Pintea a avut şi un mesaj pentru pacienţii SJU Craiova: „Le transmit să fie încrezători şi îmi cer scuze pentru neplăcerile pe care le-au avut. Din punct de vedere profesional, sunt cadre medicale foarte bine pregătite. Cred că este nevoie de un pic de disciplină şi organizare, astfel încât cei din Oltenia să poată beneficia de serviciile pe care le merită“.
Vizita ministrului sănătăţii în Craiova se va încheia azi.