Călin Popescu Tăriceanu spune că a sesizat dorința Vioricăi Dăncilă de a prelua și destructura ALDE și că i-a dejucat acesteia „planul mârșav”. Liderul ALDE speră ca Teodor Meleșcanu „să își dea seama” că propunerea venită din PSD îi afectează prestigiul și să renunțe la candidatura la șefia Senatului, scrie HotNews.
Tăriceanu a vorbit din nou, miercuri, despre un atac al PSD la adresa ALDE, susținând că s-a încercat o destructurare a partidului pe care îl conduce.
ALDE a stabilit, marți, susținerea senatorului Ion Popa pentru funcția de președinte al Senatului. Totodată, ALDE a decis ca membrii de partid care acceptă funcții fără acordul formațiunii să fie excluși din partid, fiind vizat Teodor Meleșcanu.