Update: Politistii au dispus reținerea pentru 24 de ore a cinci persoane (patru bărbați și o femeie) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate.
Poliţiştii din cadrul IPJ Olt încercă să stabilească în ce condiţii o tânără de 20 de ani a fost urcată fără voia sa într-o maşină, în care se aflau trei doljeni. Autoturismul a fost oprit în trafic de poliţişti după ce o persoană a sunat la 112.
„Astăzi, în jurul orei 12.50, o femeie din municipiul Caracal a sesizat prin 112, faptul că o fată a fost luată cu forța de pe stradă și urcată într-un autoturism. Autoturismul a plecat în direcția municipiului Slatina. Imediat, polițiștii din cadrul IPJ Olt au desfășurat activități specifice, astfel încât, după aproximativ 10 minute, aceștia au identificat autoturismul în trafic, pe raza orașului Piatra Olt”, au precizat oamenii legii.
Ulterior, poliţiştii au stabilit că în autoturismul în cauză se aflau trei doljeni din Băileşti, cu vârste cuprinse între 21 şi 32 de ani. În acelaşi autoturism se mai afla o femeie din judeţul Olt.
Reprezentanţii IPJ Olt au mai explicat că cele sesizate la 112 se confirmă. „Una dintre femei a declarat polițiștilor că a fost urcată în autoturism fără acceptul său. În acest moment, toate persoanele se află la sediul Poliției Caracal, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale”, au mai explicat oamenii legii.