2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAu sacrificat porcii și au fugit de autorități

Au sacrificat porcii și au fugit de autorități

O familie din Târgu Jiu a sacrificat porcii pe care îi avea în gospodărie și a fugit din calea autorităților care își anunțaseră vizita în zonă.

Este vorba de un incident care a avut loc în data de 4 septembrie, în municipiul Târgu Jiu, pe strada Prelungirea Panduri. În zonă fusese semnalat un caz de pestă porcină africană, iar angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj își anunțaseră vizita în gospodării pentru a face verificări, alături de celelalte autorități responsabile.

La una dintre familii nu a mai fost găsit nimic, decât un anunț în poartă, prin care pompierii erau informații că animalele au fost tăiate și introduse în lăzile frigorifice. Bătrânii de la casa respectivă au menționat că nu mai sunt acasă, plecând să îi îngrijească pe nepoții lor în alt cartier.

„Cam așa ne-a întâmpinat un domn sau o doamnă… nu prea poți să-ți dai seama după modul de exprimare. Evident, nu cu multe studii, dar cu «școala vieții», proprietarii unui imobil situat pe strada Prelungirea Panduri din municipiul Târgu Jiu au vrut să ne demonstreze că sunt cu un pas înaintea pestei porcine africane.

Pentru că s-a confirmat că pesta porcină africană a ajuns și în câteva localități din județul nostru, autoritățile responsabile au luat măsuri în consecință, iar conform legislației în vigoare și noi, pompierii militari, avem atribuții pe acest segment.

Nu mică ne-a fost mirarea când am ajuns la poarta acestor cetățeni, care au lăsat un bilețel atârnat în poartă, destul de expresiv, prin care au vrut să demonstreze că înainte să-i loveasă pesta porcină africană au lovit-o ei pe ea.

Noi îi sfătuim pe cetățeni să nu urmeze exemplul acestor oameni, să se supună indicațiilor autorităților și să conștientizeze că în joc este sănătatea lor și a copiilor lor“, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj.

În Gorj sunt în prezent confirmate un total de 13 focare, care evoluează în localitățile: Crușeț, Runcu, Brănești, Ionești, Târgu Jiu, Turcinești și Turburea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS