Deepfake este tehnologia folosită de aplicații precum FaceApp pentru a edita fotografiile sau vocile utilizatorilor astfel încât să modifice anumite trăsături. Aceste sunt folosite și de către hackeri pentru a înșela companiile, conform startupcafe.ro
The Wall Street Journal scrie că firma de asigurări a companiei de energie, Euler Hermes Group, a descoperit că un infractor inteligent, cunoscător al tehnologiei AI, folosea un software de tip deepfake pentru a imita vocea șefului și a solicita plata.
Banii au dispărut, fiind mutați prin conturi din Ungaria și Mexic și apoi dispersați în conturi din întreaga lume, scrie The Verge. Euler Hermes a refuzat să numească firma de energie sau compania sa mamă din Germania.
Este posibil să nu fie prima dată când s-a întâmplat acest lucru. Potrivit Washington Post, firma de securitate cibernetică Symantec susține că a întâlnit cel puțin trei cazuri de fraudă realizată cu ajutorul tehnologiei deepfake, folosită pentru a păcăli companiile să trimită bani în conturile infractorilor. Reprezentanții Symantec spun că cel puțin unul dintre cazuri a avut ca rezultat pierderi de milioane de dolari.
Deepfake și Duplex de la Google, tehnologii similare
Nicio companie mare din Silicon Valley cu resurse de cercetare a inteligenței artificiale nu dezvoltă în mod deschis (open-source) software-uri deepfake.
Printre serviciile audio care folosesc această tehnologie se numără controversatul serviciu Duplex al Google, care folosește inteligența artificială pentru a imita vocea unei ființe umane reale, astfel încât să poată face apeluri telefonice în numele unui utilizator.
Și o serie de startup-uri, multe dintre acestea fiind localizate în China, oferă servicii similare pe smartphone-uri.
Între timp, cercetătorii de la companiile de tehnologie și din mediul academic încearcă să dezvolte software-uri capabile să detecteze deepfake-urile video și audio.
Aurelian Marian Soare