8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPreşedintele ALDE Dolj are insomnii după demisia lui Tăriceanu

Preşedintele ALDE Dolj are insomnii după demisia lui Tăriceanu

Deputatul ALDE Dolj, preşedintele Ion Cupă a declarat astăzi într-o conferinţă de presă că a fost şi este foarte şocat de demisia lui Călin Popescu Tăriceanu din fruntea senatului României. „Pentru mine a fost şoc retragerea candidaturii domnului Tăriceanu. Şi pentru mine, dar şi pentru foarte mulţi colegi. De când este această răfuială politică, am avut insomnii, nu mai dormeam nopţile să mă gândesc ce aş putea să mai fac cu aceste probleme”, a spus Cupă.

Deputatul de Dolj a a făcut o comparaţie între ALDE, poporul român şi arbitraj la fobal. Fie ieşim de la guvernare, fie rămânem şi resetăm resursele umane din guvernare, altfel cartonaş galben de la populaţia româniei. Deja avem unu luat degeaba, dacă mai luăm unu, cartonaş roşu. Ştiţi că la cartonaş roşu, eşti out din teren, a explicat el.

Cupă a cerut demisia lui Daniel Chiţoiu, secretarul general ALDE penru că acesta ar fi negociat fără mandat din partea partidului alianţa cu PRO România.
„Am fost primul membru ALDE care am spus, după europarlamentare, că partidul trebuie să iasă de la guvernare, am votat pentru ieşirea de la guvernare, dar m-am abţinut la votul pentru alianţa cu PRO România.

De asemenea, m-am abţinut la votul privind candidatura domnului Mircea Diaconu. Cred că ALDE trebuia să meargă cu candidat propriu, aşa cum deja am făcut o serie de calcule. Noi, cei de la Dolj, am strâns cu mult timp în urmă semnăturile pentru candidatură la palegerile prezidenţiale, acum ce spunem oamenilor. O alta problemă se referă la excluderea din partid a domnului Teodor Meleşcanu, după cum bine ştiţi, odată cu această excludere se va desfinţa şi grupul de la Senat, unde mai rămţn doar 7 senatori”, a declarat deputatul Ion Cupă, preşedintele ALDE Dolj.

Vezi prima ştire AICI

Raluca-Maria Nedelea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS