Preşedintele american a anunţat că se afla în negocier cu talibanii în scopul unei eventuale păci. În urma atacurilor care au avut loc în Kabul a decis să renunţe la această întâlnire după ce talibanii au revendicat atacurile care au dus inclusiv la moartea unui militar american, dar şi doi români.
„Necunoscut pentru aproape nimeni, eu şi principalii lideri talibani şi, separat, preşedintele Afganistanului, urmam să ne întâlnim în mod secret la Camp David duminică”, a scris Trump pe Twitter. „Din păcate, pentru a-şi crea un avantaj, au decis să organizeze un atac la Kabul, care a dus la moartea unuia dintre soldaţii noştri, dar şi a altor 11 persoane”, a adăugat liderul de la Washington.
„Am anulat imediat întâlnirea şi negocierile de pace”, a mai spus el.
Anunţul preşedintelui american vine în contextul în care Statele Unite şi talibanii erau aproape de încheierea unui acord de pace. Trimisul special al Statelor Unite pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, a mers săptămâna aceasta în capitala Qatarului, Doha, pentru reluarea negocierilor cu talibanii.
La începutul săptămânii, acesta a declarat că Statele Unite ajunseseră la un acord „de principiu” cu talibanii, care ar fi urmat să fie aprobat de preşedintele Trump. Acesta a adăugat că, potrivit acordului de principiu, Statele Unite ar urma să îşi retragă trupele din cinci baze din Afganistan dacă talibanii vor respecta condiţiile impuse în cadrul documentului.