2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljConsorţiul DS Leisure, la Universitatea din Craiova

Consorţiul DS Leisure, la Universitatea din Craiova

Universitatea din Craiova este mâine, la ora 9.30, în sala 454, gazda reuniunii Consorțiului European DS Leisure.

Timp de două zile, 10 și 11 septembrie 2019, reprezentanţi din partea fiecărei ţări membre a consorțiului vor desfăşura activităţi pentru validarea programelor de lucru implementate precum și a platformei online.
Scopul proiectului DS LEISURE a fost:

  • dezvoltarea unor competenţe (atitudini, abilităţi, cunoştinţe) specialiștilor care lucrează cu persoanele cu sindromul Down, familiilor acestora şi specialiştilor în ceea ce priveşte activitățile de timp liber în rândul persoanelor cu sindromul Down,
  • creşterea abilitării persoanelor cu sindromul Down printr-un program inovator de formare.

Aproximativ 120 de persoane cu sindrom Down, familii, voluntari și 40 de profesioniști din sectorul de agrement au fost instruiți și au participat la validarea rezultatelor proiectului, creând un prim impact direct.
Universitatea din Craiova, România, face parte din consorțiul european alături de alte cinci entități internaționale:

  • Asociatia Langdon Down Oltenia Centrul Educational Teodora,
  • ALDO-CET (Băileşti, România) ca entitate coordonatoare,
  • Associazione Italiana Persone Down Onlus (Roma, Italia),
  • Stichting Downkidsinternational (Olanda),
  • Down Sendromu Dernegi (Istanbul, Turcia),
  • Aristotelio Panepipstimio (Thessalonikis, Grecia), ca expert în dezvoltarea instrumentelor TIC adaptate persoanelor cu dizabilități.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS