5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatatePacienţii unui spital din Braşov, cobai pentru testarea unor medicamente

Pacienţii unui spital din Braşov, cobai pentru testarea unor medicamente

Pacienţii de la Secţia de Psihiatrie Vulcan, ar fi fost folosiţi într-un studiu de testare a unor medicamente, declară managerul Spitalului de Psihiatrie şi Neurologie Braşov, Nicuşor Bîgiu, scrie MEDIAFAX.

Managerul Spitalului de Psihiatrie şi Neurologie Braşov, Nicuşor Bîgiu, a declarat că a dispus o comisie de analiză după ce a primit informaţii că la Secţia de Psihiatrie de la Vulcan, pacienţii cronici ar fi fost folosiţi drept cobai într-un studiu de testare a unor medicamente.

Am avut această informaţie şi am dispus o comisie de analiză, care însă s-a blocat. Conducătorul studiului clinic a refuzat să dea lista pacienţilor incluşi în studiu şi consimţământul. Am avut informaţie că în anul 2005, la secţia Vulcan, a fost desfăşurat un studiu de testare a medicamentelor. Sunt 20, 30 de pacienţi. Conducătorul studiului este un medic din cadrul spitalului, a declarat Bîgiu, managerul spitalului.

Potrivit acestuia, studiul „nu este etic şi legal”.

Conform unui ghid european de bune practici, nu ai voie să faci studii pe categorii vulnerabile de pacienţi, iar aici avem pacienţi cronici şi fără discernământ, a afirmat managerul.

Nicuşor Bîgiu a mai declarat că îşi va declina competenţa şi va sesiza organele de cercetare penală.

Raluca-Maria Nedelea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS