4.8 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAngajaţii de la Mediu şi Energie şi-au primit salariile

Angajaţii de la Mediu şi Energie şi-au primit salariile

Angajaţii din ministerele Mediului, Energie şi Relaţia cu Parlamentul şi-au primit vineri salariile, după deblocarea situaţiei prin ordonanţă de urgenţă. Sindicatele au anunţat că banii au fost livraţi la toate agenţiile din ţară.
De asemenea, au fost virate în Trezorerie sumele necesare reprezentând subvenţia acordată pentru companiile din Energie.
Executivul a adoptat, joi, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului administrativ, în sensul în care secretarii generali din ministerele Mediului, Energiei şi Relaţia cu Parlamentul vor semna statele de plată pentru angajaţi.

Actul normativ vine în contextul în care aproape 4.200 de angajaţi din Ministerul Mediului şi agenţiile care ţin de această instituţie, precum şi aproximativ 200 de angajaţi de la Energie nu şi-au primit, marţi, salariile din cauza blocajului generat de lipsa miniştrilor pe aceste portofolii deţinute de ALDE.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS