Echipa feminină de handbal SCM Craiova a pierdut, scor 17-22, partida susținută astăzi, în Sala Polivalentă din Bănie, în compania grupării Minaur Baia Mare. Confruntarea a contat pentru etapa a 4-a din Liga Florilor.
SCM a început bine și a terminat prost prima repriză
„Leoaicele” au început în forță meciul. Le-au anihilat bine pe oaspete și au condus cu 4-0. Însă, ușor-ușor, adversarele si-au revenit și au egalat în minutul 13.
Țicu a readus-o pe Craiova în avantaj (’14, 5-4), dar pentru puțin timp. Apoi s-a mers cap la cap până în minutul 22, când SCM s-a desprins din nou la două goluri (8-6).
Băimărencele au reușit să egaleze din nou și chiar să preia conducerea în minutul 25. Asta după trei atacuri consecutive ratate de către fetele lui Burcea (8-9).
A urmat și o ratare de la 7 metri a lui Țicu, iar în replică Szolosi a marcat de la 7 metri. Imediat Shteriova a făcut ca tabela să indice 8-11 (’28). Oaspetele au mai punctat prin Masna (’29, 8-12), iar Shteriova a stabilit rezultatul pauzei: 8-13.
Multe atacuri irosite cu ușurință
La reluare, ambele formații au început cu o ratare. Din partea gazdelor Nikolic a fost cea care a greșit, apoi Orșivschi a irosit un contraatac. A urmat Vizitiu să dea greș, dar nici oaspetele nu au găsit golul, fiind blocate de Curmenț și Chetraru.
Primul gol a venit aproape de minutul 35 și i-a aparținut Nicoletei Tudorică (9-13). Jocul s-a mai animat grație intervenţiei Biancăi Curmenț, iar Craiova a reușit să mai puncteze prin Orșivschi și Vizitiu, scorul fiind 12-14 (’40).
SCM Craiova a continuat să rateze uşor, prin Nikolic, Orșivski și Vizitiu, iar oaspetele au mărit diferența la 4 goluri (’47, 13-17).
Băimărencele au gestionat bine finalul întâlnirii, au păstrat distanța, (’56, 16-20) și s-au impus la final cu 22-17.
SCM Craiova: Curmenț, Chetraru – Șelaru (2 goluri), Valentina Ion (2), Țicu (5), Nikolic, Orșivschi (2), Colac, Tudorică (1), Klikovac, Vizitiu (5). Antrenor: Bogdan Burcea.
Baia Mare: Măzăreanu, Enache – Burlachenko (2), Tamaș, Argyelan, Szolosi (3), Polocoser, Cîrstea (5), Hotea, Conache, Seraficeanu (1), Kisewska, Popa (4), Bondar, Masna (3), Shteriova (4).
Pentru SCM Craiova urmează un joc în deplasare, cu HCM Slobozia. Confruntarea este programată pe 21 septembrie, de la ora 12.00, în sala „Andreea Nica”.