Gheorghe Dincă a părăsit Arestul Central, fiind dus în Arestul Poliţiei Olt. Acesta va participa, de luni, la reconstituirea faptelor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Surse judiciare au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că Gheorghe Dincă a fost dus din Arestul Central în Arestul Poliţiei Olt. Luni şi marţi, el va participa la reconstituirea faptelor pe care a mărturisit că le-a comis.
Procurorii vor face, luni şi marţi, la Caracal, reconstituirea presupuselor crime pe care Gheorghe Dincă a mărturisit că le-a comis, a anunţat, vineri, Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu.
Acesta a afirmat că nu ştie dacă procurorii vor include în reconstituire şi experimentul judiciar cerut de familie.
Este vorba de simularea arderii în aceleaşi condiţii, cu aceleaşi materiale, în acelaşi loc, în butoiul unde Gheorghe Dincă a spus că a ars trupurile celor două fete.
Alexandra Măceşanu (15 ani) şi Luiza Melencu (18 ani) sunt cele două fete care au dispărut după ce au fost luate la ocazie de Gheorghe Dincă. Acesta a mărturisit că le-a omorât pe cele două copile, apoi le-a ars trupurile în butoiul din curte