6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDosar penal după raliul din centrul Craiovei

Dosar penal după raliul din centrul Craiovei

Poliţiştii doljeni spun că au întocmit un dosar penal şi încearcă să stabilească cine este responsabil pentru incidentul de sâmbătă, de la Campionatul Naţional de Super Rally. Un pilot a derapat şi a lovit un gard de protecţie, dar şi mai mulţi spectatori, printre care şi doi copii. Incidentul s-a produs pe str. A.I. Cuza, în zona Universităţii din Craiova.

Din fericire, nici o persoană nu a suferit leziuni care să-i pună viaţa în pericol. La Spitalul de Urgenţă Craiova au fost transportate şase persoane. Două dintre ele au plecat acasă după ce au fost consultate, au precizat reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Craiova.
„Victimele au ajuns la UPU în jurul orei 12.10, policontuzionate. Au fost admise în aria de traumatologie a spitalului, iar doi dintre ele au fost eliberate la domiciliu. Celelalte victime sunt în curs de investigare“, a transmis sâmbătă purtătorul de cuvânt al SJU Craiova.

După acest incident, poliţiştii doljeni au explicat că au deschis o anchetă.
„Un partcipant la un raliu organizat în centrul Craiovei a pierdut controlul autoturismului şi a lovit un gard de protecţie. În urma incidentului a rezultat vătămarea mai multor persoane, care au fost conduse la spital. Poliţiştii au demarat o anchetă în urm acăreia se va stabili cu exactitate împrejurările producerii acestui incident”, au spus oamenii legii.

Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

Duminică, oamenii legii au precizat că, mai departe, au întocmit un dosar penal.
„În cursul zilei de ieri(sâmbătă – n.r.), polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova s-au autosesizat cu privire la faptul că un participant la raliul organizat în centrul Craiovei a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea și a lovit un gard de protecție aflat pe marginea drumului. În urma incidentului mai multe persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauza, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Urmează să se stabilească cu exactitate împrejurările producerii acestui incident. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun”, au explicat pentru GdS poliţiştii doljeni.

Campionatul Naţional de Super Rally, la a treia ediţie

Organizatorul raliului au fost Federația Română de Automobilism Sportiv(FRAS) și Asociaţia Club Sportiv AMC Racing, cu sprijinul Primăriei Craiova. Craiova găzduieşte pentru al treilea an la rând acest eveniment sportiv, care a debutat în 2017.
În 2018 au avut loc trei etape pe trasee urbane, în municipiile Târgu Mureș, Craiova și București.

Anul acesta, Campionatul Naţional de Super Rally 2019 constă în patru etape: Mangalia, Târgu Mureş, Craiova şi Bucureşti. Ultima etapă, cea din Bucureşti, va avea loc în zilele de 25 şi 26 octombrie, transmite FRAS.
Etapa de la Craiova a fost câştigată de Costel Caşuneanu. Acesta este urmat în clasamentul general de către Dani Oţil și de Titi Aur.

SursaFRAS

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS