2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjServiciile Pașapoarte și Permise Auto vor fi mutate într-o clădire, în afara orașului

Serviciile Pașapoarte și Permise Auto vor fi mutate într-o clădire, în afara orașului

Două servicii din Palatul Administrativ din Târgu Jiu vor fi mutate într-un alt spațiu, la Drăgoieni. Este vorba de o inițiativă a primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, apărută în urmă cu doi ani.

Prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, nu a fost însă de acord cu ideea respectivă. Edilul dorea ca prin transferul unor instituții în afara orașului să fie eliminată aglomerația din centrul orașului și redus numărul mare de mașini care vin aici. Este vorba, între altele, de Serviciul Pașapoarte sau Pemise Auto și Înmatriculări. Marcel Romanescu a declarat că actualul prefect de Gorj, Cristinel Rujan, este de acord cu mutarea respectivă. Au și avut loc discuții în acest sens, la care au participat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, precum și Marcela Mrejeru, șefa Inspectoratului Școlar Județean.

În cursul acestei săptămâni va avea loc o nouă întâlnire cu șefii Universitărții „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu pentru a reglementa transferul clădirii UCB din Drăgoieni, acolo unde a funcționat pe vremuri și Tribunalul Gorj, din administrarea Ministerului Educației în administrarea Ministerului Afacerilor Interne. Universitatea va primi la schimb un cămin în incinta Colegiului „Ion Mincu“, pentru cazarea studenților.

De la începutul anului viitor

Marcel Romanescu a precizat că, decocamdată, intenția este de a muta de la Instituția Prefectului Serviciile Pașapoarte, precum și Permise Auto și Înmatriculări. Edilul ia în calcul și o suplimentare a curselor de transport public către zona Drăgoieni. Primarul susține că, în momentul în care va fi dată în folosință șoseaua ocolitoare, lucrurile se vor normaliza. Cetățenii care vor avea nevoie de cele două servicii și nu sunt din Târgu Jiu nu vor mai intra până în centrul orașului.

Primarul crede că mutarea se va face până la începutul anului viitor. Primarul din Târgu Jiu a spus că transferul respectiv se va face în interesul cetățenilor. În centrul orașului vor fi mai multe locuri de parcare. De asemenea, Consiliul Județean Gorj va avea mai multe spații pentru serviciile proprii. Nu în ultimul rând, în câștig va ieși și UCB, care va avea spații în plus de cazare, în apropierea sediului din Complexul Studențesc Debarcader.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS