Lucrările de îndepărtare a pietrelor de pe versant de pe DN 66, Defileul Jiului, au fost finalizate. Circulatia s-a reluat pe ambele sensuri de mers.
De precizat că echipe ale SalvamontGorj au intervenit pentru îndepărtarea pietrelor acumulate pe un torent. Acestea riscau să cadă pe partea carosabilă. Pentru a creste siguranța participanților la trafic conducerea DRDP Craiova va iniția o procedură de achiziție pentru montarea unor bariere antitorent în zona respectivă. Este vorba de porțiunea cuprinsă între kilometri 116 și 118.