7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalGaz Metan - „U“ Craiova / Alb-albaştrii promit reabilitarea la Mediaş

Gaz Metan – „U“ Craiova / Alb-albaştrii promit reabilitarea la Mediaş

Universitatea Craiova a susţinut ieri o conferinţă de presă la care au participat antrenorul principal Victor Piţurcă şi mijlocaşul Valentin Mihăilă. Aceştia au prefaţat întâlnirea de la Mediaş, cu Gaz Metan, care va avea loc vineri, de la ora 20.30. În cadrul întâlnirii au fost abordate şi alte subiecte legate de viaţa cotidiană a Ştiinţei.

Piţurcă: Nu am apucat să ne lingem rănile după meciul trecut

Strategul Ştiinţei, Victor Piţurcă, a început întâlnirea vorbind despre meciul trecut. A recunoscut că nu a digerat prea bine înfrângerea cu FCSB.

„Nu am apucat să ne lingem rănile după meciul trecut. E destul de dificil să joci în faţa a 30.000 de spectatori şi să pierzi şi de maniera aceea. În sfârşit, de asta am îmbrăţişat această meserie. De aceea suntem profesionişti, ca să ştim ce înseamnă atât înfrângerile, cât şi victoriile. Am revăzut şi eu fazele. Toată lumea a văzut că a fost penalti clar la Ivan. Nu trebuie să plângem acum şi să facem o tragedie din asta, pentru că mai există şi greşeli. Sper să nu se repete. Cred că arbitrul a revăzut şi el faza şi şi-a dat seama că a greşit“, a punctat Piţurcă.

Va veni un moment când va fi foarte greu ca Universitatea să mai piardă“

Victor Piţurcă a continuat să vorbească pe tema jocului cu FCSB. Apoi i-a asigurat pe fani că în curând Universitatea nu va mai părăsi terenul cu capul plecat.

Meciul cu FCSB nu l-am pregătit cu ideea să ne apărăm şi să plecăm pe contraatac. Însă aşa s-au derulat lucrurile în teren. Cred că a fost şi puţină teamă din partea băieţilor. Balonul nu a prea circulat şi ne-am retras mult. Iniţial, voiam să joc cu doi atacanţi, pentru că defensiv stăteam foarte rău. Dar nu mai trebuie să revenim asupra acelui meci. Am pierdut trei puncte cu FCSB şi contează, mai ales din punct de vedere psihic. Dacă am fi câştigat eram altundeva, dar nu este niciun capăt de ţară.

Mai sunt multe meciuri de jucat şi în care să arătăm ce putem. Trebuie să creştem de la un meci la altul. Sunt sigur că va veni un moment când va fi foarte greu ca Universitatea Craiova să mai piardă jocuri. Asigur suporterii de acest lucru! Acum perioada aceasta este de acomodare pentru băieţi. Ritmul de pregătire e altul, eu le cer altceva, aşa că mai avem nevoie de puţin timp la dispoziţie. Sunt convins că după pauza din octombrie se va regla absolut totul“, a explicat antrenorul.

„Ne vom duce la Mediaş ca să câştigăm“

Trecând la viitoarea confruntare, cea din Ardeal, de vineri, Victor Piţurcă a vorbit laudativ la adresa echipei Gaz Metan Mediaş. Acesta a anunţat însă că obiectivul alb-albaştrilor este unul cât se poate de clar: victoria.

„Ne aşteaptă alt meci cu un adversar foarte bun. Nu ştiu dacă jocul lui Mediaş este ultraofensiv. Edi Iordănescu dispune însă de nişte jucători buni în faţă, cu o coordonare şi o tehnică bună şi dacă nu eşti atent şi nu faci treaba aşa cum trebuie ai probleme. Şi noi ne-am pregătit bine, iar eu sunt optimist. Ne vom duce la Mediaş să câştigăm. Sigur că meciul este dificil şi este deschis oricărui rezultat. Deocamdată nu am încredere 100% în echipă, fiindcă am avut foarte puţin timp la dispoziţie şi nu este uşor ca ei să joace la nivelul pe care îl vreau eu, dar am mare încredere în ei individual, pentru că sunt băieţi disciplinaţi, care încearcă să înveţe repede ce vreau eu de la ei. Putem realiza un meci foarte bun la Mediaş. Nu vor fi schimbări foarte multe în primul unsprezece, pentru că nu are sens. Am mers pe mâna unor băieţi şi cam tot ei vor fi“, a spus Piţi.

„Nu numai jocurile cu Mediaş şi Viitorul sunt importante, ci şi cele cu Iaşi şi CFR sunt foarte importante pentru noi. Eu îmi doresc numai victorii. Un meci nul la Mediaş, pentru noi ar fi un eşec, nu ar însemna nimic. Atât la Mediaş, cât şi cu Viitorul“, a mai spus tehnicianul.

Koljic, la un pas de revenire

Victor Piţurcă le-a dat suporterilor o veste foarte bună: Elvir Koljic este la un pas de revenire.

„Uşor-uşor vor reveni şi accidentaţii. Toată lumea îl aşteaptă pe Koljic, inclusiv noi. A început să se pregătească alături de echipă de câteva zile, însă mai are nevoie de o perioadă pentru a reveni în forţă. Să sperăm că este bine în continuare la antrenamente. Avem un meci de Cupă şi poate că o să intre cu Reşiţa. Poate că mă voi baza pe serviciile lui şi la Mediaş s-ar putea să fie în lot. Depinde de ce voi vedea la aceste ultime antrenamente. El este în regulă acum, dar are nevoie să fie pus la punct fizic, pentru că a stat o perioadă foarte lungă. Nici nu putem să riscăm şi să-l băgăm direct într-un joc puternic“, a explicat Piţurcă.

Întrebat de meciul din Cupă, Victor Piţurcă nu exclude varianta ca meciul din 16-imi, cu CSM Reşiţa, să se joace chiar pe „Ion Oblemenco“: „Reşiţa ar vrea să jucăm acolo, însă nu se poate decât dacă îşi pun nocturnă. Am înţeles şi că terenul de acolo e foarte prost şi trebuie să se ţină cont şi de lucrul ăsta. În sfârşit, meciul se va juca la 18.45 şi vom vedea unde, pentru că la Reşiţa nu cred că se va juca. Unde îşi doresc ei, acolo mergem. Am înţeles că există opţiunea să mergem la Timişoara, la Severin sau chiar să vină aici“.

Mihăilă: Mergem la Mediaş cu gândul la victorie

La rândul său, mijlocaşul Vali Mihăilă a recunoscut că lucrurile nu au stat bine la jocul cu FCSB şi le-a cerut răbdare suporterilor, promiţându-le totodată că alb-albaştrii vor da totul pentru victorie la Mediaş.

„Ne va aştepta un meci foarte greu la Mediaş. Ei au un moral destul de bun, chiar dacă au pierdut în etapa trecută. Noi trebuie să mergem acolo cu gândul la victorie, să luăm cele trei puncte şi să aplicăm în teren ceea ce ne cere Mister. Ştim foarte bine ce echipă are Mediaş, ce start de sezon a avut şi trebuie să intrăm motivaţi pe teren, cu determinare şi să ne impunem jocul“, a spus fotbalistul.

Am pierdut cu FCSB-ul, dar mai este mult până la finalul sezonului. Trebuie să intrăm în play-off şi de acolo se va începe bătălia pentru campionat. Acum trebuie să ştergem cu buretele ce s-a întâmplat cu FCSB şi să mergem cu gândul la victorie la Mediaş. Ne mai trebuie puţin timp să apară şi acele automatisme cu jucătorii cei noi, ca să ne iasă jocul aşa cum ne dorim. Ne trebuie timp să ne obişnuim şi cu metodele lui Mister, pentru că este o schimbare radicală. O să le demonstrăm suporterilor că acest meci cu FCSB a fost o greşeală“, a afirmat Mihăilă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS