1.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Femeie căutată după ce a dispărut de acasă cu o sumă de bani

Gorj: Femeie căutată după ce a dispărut de acasă cu o sumă de bani

O femeie, de 56 de ani, din Stoina, Gorj, este căutată de poliție, după ce a dispărut de acasă cu o sumă de bani. Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi miercuri de un bărbat, de 57 de ani, din comuna Stoina, cu privire la faptul că, în urmă cu o zi, soția sa, Constantinescu Minodora, de 56 de ani, a plecat în mod voluntar de la locuința comună și nu a mai revenit. Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că femeia ar fi ieșit din curtea locuinței, spunând că pleacă la magazinul din localitate și nu a mai revenit. Soțul său a observat ulterior lipsa sumei de 800 de lei, din casă.

Semnalmente: înălţime de 1,60 m, greutate aproximativ 60 kg, păr castaniu tuns scurt, faţă rotundă, ochi căprui, constituție robustă. Nu se cunosc detalii legate de obiectele de îmbrăcăminte pe care femeia le purta la momentul plecării de la domiciliu. Cei care pot oferi detalii care să ducă la identificarea femeii, sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS