Afecțiunile din sfera proctologică au fost și, din păcate, rămân un subiect tabu pentru foarte mulți.
Cuprinși de jenă, speriați de ideea unui control medical și a unor mărturisiri delicate, și cu atâtea informații la îndemână, dar periculoase, pe internet, oamenii aleg fie să strângă din dinți și să spere că boala o să treacă de la sine, fie să își decidă singuri diagnosticul după simptome similare și să își ia tratamentul din recomandări.
Așa s-a ajuns la o situație alarmantă, atrag atenția specialiștii în diagnosticul și tratamentul afecțiunilor proctologice.
„Din păcate, se prezintă la consultații, plângându-se de o stare agravată, din ce în ce mai mulți pacienți care s-au tratat după ureche, cu creme de la farmacie pentru hemoroizi, deși ei sufereau în realitate de alte afecțiuni și, astfel, și-au înrăutățit condiția“, spune dr. Anamaria Nicoleta Iliescu, medic chirurg.
„Oamenii îmi povestesc că li s-a părut că au hemoroizi sau fisuri anale, s-au dus farmacist, care le-a confirmat această suspiciune și au plecat de acolo cu un tratament greșit care, de cele mai multe ori, le face rău.
Nu numai că nu ameliorează simptomatologia, ba chiar o accentuează şi ajung să se adreseze medicului cu afecțiuni deja cronicizate sau complicate.
Tratamentul este mai scump, de mai lungă durată, cu suferinţe mai mari pentru ei, decât dacă ar fi primit de la început un diagnostic corect și un tratament adecvat. De exemplu, un pacient cu tromboză hemoroidală se duce la farmacie și spune că-l doare și că nu poate să aibă scaun de teama durerii.
Primește o cremă pentru cu totul altceva, care nu-i va face deloc bine și doar pierde timp chinuindu-se și așteptând, în zadar, vindecarea“, adaugă dr. Anamaria Nicoleta Iliescu.
„În ideea că ai hemoroizi, poți ignora inclusiv formațiuni tumorale“
Dincolo de suferința inutilă, cel mai mare risc pe care-l are automedicația este confundarea afecțiunilor. Credem că suferim de hemoroizi, pentru că este cea mai comună boală care se potrivește simptomelor. Folosim creme de la farmacie sau supozitoare și așteptăm să ne simțim mai bine, când, de fapt, acolo sunt probleme mult mai grave, care necesită măsuri urgente de tratament. „În ideea că ai hemoroizi, poți ignora inclusiv formațiuni tumorale, polipi de canal anal, ulcerații, angiodisplazii, cancer…
Pui sângerarea pe seama hemoroizilor, dar, de fapt, ea este produsă de o tumoră de la nivelul rectului sau de la nivelul canalului anal sau al colonului“, spune specialista.
Doar medicul e în măsură să pună diagnosticul
Este un aspect important asupra căruia experții în proctologie insistă. Medicul și numai el poate pune un diagnostic precis pentru că majoritatea afecțiunilor din această sferă au doar două simptome. „Toate afecțiunile nu au alte simptome în afară de sângerare și dureri la scaun, simptomatologie comună cu cea a hemoroizilor și fisurilor anale. Astfel, nu poți presupune ce ai, nu poți decide asta acasă, după o căutare pe internet sau după o discuție la un ghișeu de farmacie. Doar medicul e în măsură să pună diagnosticul. De aceea, orice sângerare trebuie să aducă pacientul la doctor. Dacă se pune diagnosticul de hemoroizi, ok, foarte bine, dar de fiecare dată sângerarea trebuie investigată pentru a nu trece pe lângă un diagnostic mai grav“, subliniază dr. Iliescu.
Se impune o consultație de specialitate la cel mai mic semn de boală
Pe lângă jena unei discuții pe astfel de simptome, oamenii caută și soluții facile, și anume să scape repede de simptome fără să rezolve, de fapt, și problema care le-a declanșat și care va rămâne și le va da de furcă iar și iar, în lipsa sfaturilor medicale profesioniste.
„Se duc la farmacie, cumpără un supozitor, o cremă, care poate sau nu să le amelioreze suferinţa pe moment, dar hemoroizii rămân tot acolo, fisura rămâne tot acolo.
Din lipsă de timp, de consideraţie pentru ei sau în goana de zi cu zi nu au grijă la ce mănâncă, nu au grijă câte lichide beau şi atunci apare constipaţia. Ea declanșează și agravează afecțiunile din sfera proctologică“, atrage atenția experta.
Pacienții tineri, mult mai conștiincioși
Dr. Iliescu ne recomandă să lăsăm teama și rușinea la o parte și să mergem la o consultație de specialitate la cel mai mic semn de boală. „Trebuie să fim conștienți că nu mergem la doctor nici pentru vecinul, nici pentru soție, ne ducem pentru noi, pentru sănătatea noastră. E mult mai bine să stăm liniștiți, știind un diagnostic, decât să ne dăm cu presupusul. Pacienții tineri sunt mult mai conștiincioși decât cei în vârstă, au altă deschidere. Este drept că mai avem mult de lucrat la educație, dar sperăm că suntem pe drumul cel bun“, concluzionează dr. Anamaria Nicoleta Iliescu.