4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrimăria are trei reprezentanți în Comisia de recepție de la stadion

Primăria are trei reprezentanți în Comisia de recepție de la stadion

Primăria Târgu Jiu are trei reprezentanți în Comisia de recepție a lucrărilor de la Stadionul Municipal. Aceștia sunt coordonați de către Marius Ionescu, directorul tehnic al primăriei. Stadionul Municipal din Târgu Jiu a fost finalizat și luni a sosit la Târgu Jiu Comisia de recepție a lucrărilor.

În câteva zile trebuie să apară și primele rezultate. Noul stadion a costat peste 28 de milioane de euro. „În trei sau patru zile ar trebui să facă constatările la fața locului și apoi o să notifice constructorul cu neajunsurile.

Se poate face recepția și apoi vor putea fi executate și lucrările de remediere, dacă va fi cazul. Dacă se face recepția și se impun măsuri, nu știu cum se va proceda exact. Nu avem un asemenea obiectiv preluat.

Vedem exact. Pe 5 octombrie se joacă Pandurii – Petrolul Ploiești. Sper să fie gata totul până atunci. Voi contacta FRF să vedem dacă în octombrie sau noiembrie pot aduce un meci de națională la Târgu Jiu“, a declarat Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu.

Licitație pentru spații

Primarul din Târgu Jiu a mai declarat că, după preluarea arenei de către municipalitate, va fi organizată o licitație pentru preluarea spațiilor și a hotelului de la stadion.

„Vom scoate la licitație toate spațiile pentru restaurante mai mici, Hotelul de la stadion. Vrem ca din Hotel măcar un etaj să rămână în patrimoniul nostru pentru folosință la Clubul Sportiv Municipal.

Sunt jucători din afara județului. Plătim chirii. Păstrăm și noi camerele de pe un etaj. Vor fi 40 de camere în tot hotelul. Sunt în apropierea Sălii Sporturilor. Sunt costuri mai mici. Poate fi clauză contractuală cu cel care va prelua hotelul în administrare.

Sunt mai multe societăți care vor să preia spații la stadion. Este și Mc Donald’s între cei interesați. Ei au spus că vor veni cu o ofertă să preia spațiile din partea stângă a Stadionului. Vedem cine va prelua spații.

Vom face caietul de sarcini să vină firme mari“, a spus Marcel Romanescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS