0.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltBani de la APIA pentru aproape 30.000 de fermieri olteni

Bani de la APIA pentru aproape 30.000 de fermieri olteni

Fermierii olteni care au depus în acest an cerea unică de plată se pot aștepta la o sumă consistentă reprezentând plata în avans după 16 octombrie, a anunțat astăzi Agenția APIA

În județul Olt au fost cereri de plată pentru aproximativ 30.200 fermieri, pentru o suprafață de aproximativ 330.000 hectare de teren, numărul fermierilor fiind mai mic decât în anii precedenți, însă suprafața totală depășind cererile anterioare.

Fermierii olteni au fost supuşi unor controale

Din totalul fermierilor, aproape 800 au fost supuși controlului, 341 făcând parte din eșantionul de control pe teren, pentru restul fiind așteptate rapoartele controlului prin teledetecție. Controlul clasic s-a finalizat, a declarat purtătorul de cuvânt al APIA Olt, Corina Grecea. Fermieriilor cărora nu li s-au depistat probleme, pot primi avansul din sumele care le revin ca subvenție în această campanie.

Avansul primit de fermieri, care va fi autorizat în perioada 1 octombrie–30 noiembrie 2019, poate ajunge până la 70% în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală.

Cuantumul per hectar al plăților directe care se acordă pentru anul de cerere 2019, conform proiectului postat pe site-ul Ministerului Agriculturii, este următorul (euro/ha):

1. Schema de plată unică pe suprafață 102,6082;

2. Plata redistributivă: a)-primul interval: 1-5 ha, inclusiv 5,0000. B)-al doilea interval: peste 5 ha și până la 30 ha, inclusiv 48,7127;

3. Plata pentru înverzire 59,3201;

4. Plata pentru tinerii fermieri 31,2477. Dacă plățile vor decurge conform campaniilor trecute, după 1 decembrie va începe plata sumelor regulare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS