2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTuriștii, invitați la Rânca să strângă gunoaiele!

Turiștii, invitați la Rânca să strângă gunoaiele!

Turiștii sunt invitați în stațiunea montană Rânca să strângă gunoaiele. Este vorba de o invitație lansată de Constantin Pănescu, președintele Asociației Concesionarilor din Rânca. Solicitarea vine și din partea autorităților locale și județene care sâmbătă, 28 octombrie, organizează în întreg județul Gorj acțiunea „Let’s do it, România!“.

Aceasta a fost amânată pentru județul Gorj cu o săptămână și va avea loc în acest weekend. Apelul autorităților către turiști pentru igienizarea zonei Rânca nu este întâmplător, având în vedere că stațiunea este locul preferat al gorjenilor, și nu numai. De mai multe ori pe an, Secția de Drumuri Naționale Târgu Jiu, voluntari sau asociații de mediu organizează activități de ecologizare în Rânca.

„Așteptăm voluntari și dintre turiștii care trec pe Transalpina și fac grătare în Rânca sau lasă gunoaiele în locuri neamenajate,…sâmbătă, la ora 10.00, lângă Jandarmeria Montană! De acolo se va da startul și toată lumea va primi saci și mănuși de protecție. Orice mână de ajutor este binevenită și vom fi bucuroși să ne strângem cât mai multe persoane, fie că vorbim de cabanieri, fie că vorbim de turiștii care vin la Rânca sau pe Transalpina. Trebuie să profităm de această zi de curățenie organizată în tot județul“, a declarat Constantin Pănescu, președintele Asociației Concesionarilor din Rânca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS