Se schimbă gazonul de pe „Oblemenco“.
Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a anunţat în urmă cu puţin timp că a primit un răspuns de la Compania Naţională de Investiţii (CNI) cu privire la disponibilitatea constructorului stadionului „Ion Oblemenco“ de a schimba gazonul.
Potrivit edilului, gazonul ar putea fi schimbat în această lună.
„Acum câteva momente am avut o discuție telefonică cu conducerea CNI, iar constructorul a confirmat disponibilitatea lui de înlocui acest gazon. Există două variante la ora aceasta. O variantă foarte rapidă de înlocuire a gazonului cu un gazon natural, pe strat de nisip conform specificațiilor tehnice care au existat la baza acestui proiect. Există și o a doua variantă de înlocuire a gazonului, cu un gazon hibrid. Această ultimă variantă este cea pe care o solicită cea mai mare parte a jucătorilor. Este o măsură și o variantă pe care și noi o agreăm. În sensul acesta, deja am trimis către CNI o solicitare în care propunem înlocuirea soluției tehnice din gazon natural în gazon hibrid, cu o cofinanțare acordată de Primăria Craiova pentru suportarea diferenței de valoare“, a anunţat Mihail Genoiu.
Potrivit primăriei, gazonul va fi schimbat în această lună, când va fi o pauză competiţională. Diferenţa pe care va trebui să o suporte primăria, ca parte de cofinanţare la investiţia CNI, ar urma să fie comunicată ulterior de Companie.