3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPodul suspendat din Parcul „Nicolae Romanescu, vopsit la pensulă

Podul suspendat din Parcul „Nicolae Romanescu, vopsit la pensulă

Podul suspendat din Parcul „Nicolae Romanescu“ din Craiova va fi vopsit manual, cu pensula.

Informaţia a fost oferită, ieri, de Cristian Farcaș, directorul Antriter Manual Art SRL, firma din Bucureşti care a obţinut contractul privind reabilitarea podului.

„Acum se instalează cromatica, vopseaua aplicându-se manual, cu pensula. După aceea, se va trece la proceduri conservative, adică se va hidrofuga podul pe ambele portaluri. La calea de rulare, se vor aplica niște inhibatori de rugină. Rugina care apare acum pe cea de-a doua jumătate a căii de rulare va fi și ea curățată. Procedura este deja în lucru“, le-a explicat Farcaş reprezentanţilor Primăriei Craiova, prezenţi la faţa locului.

Acesta a adăugat că vopseaua folosită la podul suspendat este una agreată de Ministerul Culturii (parcul şi podul sunt monumente istorice).

„Este o vopsea silicată, în respectul monumentului, minerală 100%. O soluție apoasă, cu sare și pigmenți minerali care păstrează mai mult gradul de prospețime al obiectivului. Nivelul de rezistență al pigmentului, fără nicio decolorare, este de zeci de ani. Oricum se va murdări cu mult înainte de a se decolora. Dar aceasta este natura tuturor lucrărilor“, a mai spus Cristian Farcaș.

Podul suspendat din Parcul „Nicolae Romanescu va fi redeschis în decembrie

În ceea ce priveşte calea de rulare a podului, ea va fi montată în curând.

„Podina este comandată deja la un partener comercial din Craiova. Ea va fi prinsă cu șuruburi mecanice, în două straturi așezate la 90 de grade. Este protejată și tratată împotriva umezelii. Stratul de călcare va avea și niște mici striații, care să împiedice alunecarea“, a explicat Farcaş.

„Acum s-a terminat și releveul topometric la cablurile de susținere. Urmează să obținem răspunsul final, să vedem dacă aceste cabluri mai trebuie cumva tensionate. Ne vom încadra în termenul de 25 noiembrie“, a încheiat directorul Antriter Manual Art SRL.

Podul suspendat din Parcul „Nicolae Romanescu“
Podul suspendat din Parcul „Nicolae Romanescu“ ar fi gata pe 25 noiembrie

Lucrările la podul suspendat din Parcul „Nicolae Romanescu“ au început în primăvară şi au ca termen de finalizare data de 25 noiembrie. Asta ar însemna că podul suspendat va fi redeschis în luna decembrie.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la 5.102.000 lei (inclusiv TVA).

Finanţarea a fost asigurată din fonduri europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS