7.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalÎncă 10 milioane lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Încă 10 milioane lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Primarul Sectorului I din Bucureşti, Dan Tudorache, vrea să aloce încă 10 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de azi.

Dacă proiectul va fi adoptat, banii vor fi dați din bugetul local al Primăriei.

Alte 20 de milioane de lei au fost alocate de Primăria Sectorului 1 în anul 2017, iar în 2018 a plusat cu încă 10 milioane de lei.


”Se aprobă acordarea unui sprijin financiar Patriarhiei Române în valoare de 10.000.000 lei pentru finanțarea unor lucrări la Catedrala Mântuirii Neamului (Catedrala Națională). Se vor identifica și asigura în buget sursele financiare necesare punerii în aplicare a acestui proiect”, se arată în proiectul de hotărâre.

Inițiatorul scrie în documentele aferente proiectului că legea permite finanțarea bisericilor.


„Prin eforturile depuse şi prin măsurile de impulsionare a lucrărilor, în anul 2018 a avut loc unul din momentele marcante, cosiderat ca fiind un eveniment istoric, acela al sfinţirii Altarului Catetralei Naționale, la data de 25 noiembrie 2018, asociat, în mod simbolic, Centenarului Marii Uniri de la 1918, precum şi cerebrarea hramului la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, la 30 noiembrie 2018. (…) Ţinând cont de contribuţia pe care lăcaşurile de cult o au asupra aspectului cultural, social și spiritual, precum şi de importanta deosebită a realizării Ansamblului arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului ca simbol al credinței, al dăinuirii prin credința creștină şi al recunoştinţei Națiunii Române, susținerea financiară contribuie la asigurarea continuării lucrărilor pentru acest obiectiv”, se arată în documentele aferente proiectului.


Catedrala, sfinţită chiar dacă lucrările nu se terminaseră

Catedrala Mântuirii Neamului a fost sfințită în 25 noiembrie, deși lucrările nu au fost finalizate.
Patriarhia Română spunea că până la acel moment pentru Catedrala Mânturii Neamului a fost cheltuită suma de 110 milioane de euro, cu tot cu TVA.


„Din această sumă, un procent de aproximativ 25% provine din donații, restul reprezentând sprijinul financiar oferit de autoritățile administrației publice centrale și locale în baza prevederilor unor acte normative”, au transmis reprezentanții Patriarhiei Române.
În ceea ce privește costurile viitoare, Patriarhia spunea că nu se poate estima o sumă, întrucât nu există încă proiectele finalizate. „Cu banii existenți (104 milioane lei primiți la începutul lunii octombrie de la Guvern) se va termina structura de rezistență a «catedralei la roșu», ferestrele și ușile montate, acoperișul (inclusiv învelitoarea din cupru), crucile, subsolurile adiacente din vest, spațiul liturgic exterior și dependințele asimilate”, mai spuneau reprezentanții BOR.


Suma totală acordată de statul român în ultimul deceniu Bisericii Ortodoxe pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului depășește însă pragul de 121 de milioane de euro, au scris jurnaliștii Vlad Stoicescu și Ovidiu Vanghele într-o investigație publicată pe portalul Să fie lumină. Potrivit acestora, Guvernul a contribuit cu peste 82 de milioane de euro. Primăria Capitalei cu mai bine de 18 milioane, tot euro. Sectoarele 1, 2 și 5 cu peste 6 milioane de euro fiecare, pentru tot sprijinul acordat Bisericii”.

Lucrarile la Catedrala Mantuirii Neamului au inceput in februarie 2011.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS