3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetSCM „U” Craiova primeşte vizita vicecampioanei în prima etapă

SCM „U” Craiova primeşte vizita vicecampioanei în prima etapă

Echipa masculină de baschet SCM „U” Craiova va debuta în acest weekend în Liga Naţională de Baschet Masculin. Elevii lui Aleksandar Todorov vor primi în prima etapă vizita vicecampioanei CSU Sibiu. Partida este programată duminică, de la ora 18.00, în Sala Polivalentă din Bănie.

„Un prim obiectiv este să ajungem în top six”

Joi, în cadrul unei conferinţe de presă, managerul echipei de baschet, Marius Toma, a vorbit despre lotul din acest an, dar şi despre obictivele echipei din prima parte a sezonului.

„Avem emoţii cu toţii înainte de startul noului sezon. Este al 12 an consecutiv în Liga Naţională, iar aşteptările sunt destul de mari. Toate echipele s-au întărit, iar noi suntem convinşi că în acest sezon competiţia va fi destul de dură. Un prim obiectiv este să ajungem în Top six. Ne dorim foarte mult să repetăm figura frumoasă din sezonul trecut, dar va fi extrem de greu. Chimia a contat foarte mult în alegerea jucătorilor din acest an. Monyea Pratt şi Porter Troupe au mai jucat împreună cu Tayler Laser, de asemenea Omari Gudul şi Nikolay Stoyanov au fost colegi în Bulgaria. Relaţiile de joc între jucătorii străini erau prestabilite înainte de a poposi în Craiova. Am câştigat foarte mult timp, deoarece majoritatea dintre ei se cunoşteau şi am trecut rapid peste faza de acomodare”, a declarat Marius Toma.

Ne dorim ca toţi jucătorii să fie sănătoşi, accidentările să lipsească în acest an, iar atunci, cu siguranţă putem realiza lucruri bune. Putem spune că este cel mai interesant lot de până acum. Avem jucători atletici, cu experienţă, buni aruncători din afara semicercului. De asemenea, mulţi dintre ei sunt meticuloşi pe fazele defensive. Consider că avem poate cel mai echilibrat lot din ultimii 12 ani”, a punctat managerul Craiovei.

Echipa de baschet, promovată în şcoli şi licee

Interesul publicului pentru sporturile de sală a scăzut drastic în ultimii ani, fapt care i-a pus în mişcare pe conducătorii secţiunii de baschet masculin. Marius Toma, managerul formaţiei SCM „U” Craiova, a anunţat un program de promovare al baschetului prin şcolile şi liceele din Craiova.

„Pe hârtie, Clujul arată extraordinar la capitolul „ingrediente”, iar Oradea, pentru că vine cu 90% din jucătorii de anul trecut, sunt, de asemenea, încă o dată pretendentă la titlu. Trebuie să aducem din nou publicul ţintă la sală, să cunoască noii jucători. Începând de săptămâna viitoare vom merge în cât mai multe şcoli şi licee, îi vom face cunoscuţi pe băieţi, practic vom promova acest sport. Baschetul fără fani este dureros. Îmi doresc, totodată, ca în acest an, toţi copii care practică baschet să fie organizaţi într-un campionat municipal”, a anunţat managerul Craiovei, Marius Toma.

Porter Troupe şi Monyea Pratt, pregătiţi de noul sezon.

Chiar dacă în acest an clubul SCM „U” Craiova şi-a schimbat în mare parte lotul, jucătorii veniţi în vară îşi doresc să performeze în tricoul „alb-albastru”. Căpitanul oltenilor, Porter Troupe şi fostul jucător al formaţiei CSU Sibiu, Monyea Pratt, au prefaţat jocul cu vicecampioana României.

„Abia aşteptăm să înceapă campionatul. După 5 săptămâni de pregătire, în care au fost şi lucruri bune şi lucruri mai puţin bune, am încredere că echipa va realiza lucruri foarte bune în acest sezon. Jucăm împotriva Sibiului în prima etapă, echipă pe care am întâlnit-o în semifinale sezonul trecut. Duminică putem demonstra că avem dorinţe mari pentru acest sezon. Echipa noastră este mai puternică decât anul trecut şi cred că experienţa noilor veniţi dau o valoare certă grupării noastre. Am o relaţie foarte bună cu toţi cei din staf, dar şi cu mulţi jucători care se află în acest moment la echipă. Acest lucru a contat foarte mult în alegerea mea şi pentru sezonul acesta. Cred că în acest an putem juca finala”, a declarat Porter Troupe, căpitanul Craiovei.

Mi-aş dori foarte mult să joc finala campionatului cu Craiova

„Este o provocare şi o plăcere să joc pentru al treilea an consecutiv în România. Mi-aş dori foarte mult să joc finala campionatului cu Craiova. Va fi foarte interesant să evoluez împotriva fostei echipe şi pot spune că nu am nevoie de o motivaţie în plus. Ei au schimbat echipa, la fel şi eu. Avem colegi noi, antrenori noi. Cu Porter am mai jucat acum doi ani. Ne întelegem cu toţii foarte bine şi mai mult ca sigur duminică va fi un meci special. Cu siguranţă Sibiul nu este la fel de puternică ca anul trecut. Între mine şi cei din conducerea grupării din Sibiu a fost o relaţie de comunicare destul de proastă. Acest lucru m-a convins că nu trebuie să mai rămân acolo”, a spus Monyea Pratt.

LNBM, prima etapă:
Sâmbătă, 12 octombrie – ora 17.00: Steaua Bucureşti – CSM Oradea, ora 18.45: BC Timişoara – BCMU Piteşti;
Duminică, 13 octombrie – ora 18.00: SCM „U” Craiova – CSU Sibiu;
Luni, 14 octombrie – ora 17.30: Dinamo Bucureşti – CS Universitatea Cluj.

Articol scris de Tibi Cocora

Poate te interesează şi: Marius Copil, în sferturile de la Mouilleron le Captif

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS