6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieLiceele din Craiova intră în Competiţia Tinereţii

Liceele din Craiova intră în Competiţia Tinereţii

Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport dă startul unei noi ediţii a concursului „Competiţia Tinereţii“, destinată liceelor. Potrivit organizatorilor, în acest an vor participa doar licee din Craiova şi au fost pregătite şi noutăţi atât în ceea ce priveşte probele, cât şi în privinţa premiilor.

Concursul Competiţia Tinereţii a ajuns în acest an la cea de a XII-a ediţie. Ca şi în anii anteriori, competiţia se va derula până la sfârşitul anului şcolar. Elevii vor trece prin mai multe probe, iar la final se va decide liceul câştigător. „Acest proiect se va derula pe durata întregului an şcolar. Prima probă va avea loc pe 26 octombrie. Vom începe cu proba de cultură generală. Fiecare liceu va participa cu un echipaj format din patru elevi. Fiecare echipaj va răspunde contracronometru la un set de 20 de întrebări, având ca temă anul acesta „Craiova este tânără“. Personalităţi culturale care s-au afirmat în perioada tinereţii. Vom continua cu proba de oratorie şi dezatere. Apoi va fi proba artistică. Aceasta va consta în dans, muzică, arte plastice, fotografie, teatru şi literatură. Va fi şi o probă de jurnalism. Vor putea fi abordate toate genurile, vorbim de reportaj, portret, peisaj, sport, ceremonii cultural- artistice evenimente. „Descoperă Craiova“ va fi o altă temă care va avea în centrul atenţiei grădinile şi parcurile Craiovei. Pentru a le descoperi, echipajele vor primi o serie de indicii sub formă de ghicitoare pentru fiecare dintre grădinile şi parcurile din oraș. De asemenea, va fi şi o probă de artă culinară, care şi în anii anteriori a fost foarte îndrăgită şi a atras foarte mulţi participanţi. Această probă solicită echipajelor să vină cu reţete originale“, a precizat Alina Ionescu, directorul Direcţiei de Tineret şi Sport Dolj.
Şi ediţia din acest an are noutăţi. „La proba sportivă, avem ca noutate proba de oină, pentru a-i atrage pe elevi către sporturile tradiţionale“, a mai spus managerul DJTS Dolj.

Premiile puse în joc la această ediţie

Elevii de la liceul cu cel mai mare punctaj vor fi declaraţi câştigători. Premiul va consta într-o excursie asigurată de Consiliul Judeţean Dolj. În acest an se vor acorda şi noi premii, respectiv premiul pentru cel mai implicat elev şi premiul pentru cel mai implicat profesor. Reprezentanţii Inspectoartului Şcolar Judeţean Dolj spun că, prin această competiţie, elevii îşi descoperă aptitudinile şi îşi dezvoltă creativitatea.
„Toate activităţile dezvoltă potenţialul creativ al liceenilor. Toate competenţele pe care le dobândesc la aceste activităţi le pot valorifica apoi şi la orele de curs“, a precizat Nicoleta Liţoiu, purtător de cuvânt al ISJ Dolj. În ediţiile anterioare au fost şi elevi care și-au descoperit vocaţia. „Au fost elevi care au descoperit că le place teatrul şi mulţi dintre ei au urmat actoria“, a mai precizat managerul DJTS, Alina Ionescu. Potrivit organizatorilor, competiţia va intra pe lista activităţilor pentru concursul naţional „Craiova, capitala tineretului“. Liceele se mai pot înscrie până pe 14 octombrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS