1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimii la tomate, dar rămași cu mangalița în ogradă

Primii la tomate, dar rămași cu mangalița în ogradă

Fermierii care s-au înscris în programul de susținere a creșterii porcilor din rasele Bazna și Mangalița nu au unde să livreze porcii care au atins 130 de kilograme. Abatorul înscris în program a intrat în faliment.

Deși la lansare, anul trecut, programul de susținere a crescătorilor porcilor din rasele autohtone Bazna și Mangalița s-a bucurat de mare succes, sute de crescători de porci din Olt înscriindu-se pentru a primi animale din cele două rase, pe care să le îngrașe și să livreze, cel puțin jumătate, către abatoare, la nici doi ani pare că s-a împotmolit.

Oltenii se văd astfel nevoiți să recunoască acum că programul Tomata, în care județul Olt este primul în țară, cu peste 5.000 de fermieri înscriși, i-a ajutat enorm, dar că lucrurile nu stau la fel și în sectorul creșterii animalelor.


Fermierii, nevoiți să comercializeze porcii pe piața liberă

În județul Olt, numai în cursul anului trecut s-au înscris peste 450 de fermieri pentru a primi purcei, numărul total de animale solicitate fiind de peste 3.600. Nu s-au putut, însă, livra decât aproximativ 100.

Înainte ca animalele să împlinească 12 luni (porcii din rasele menționate, crescuți în mod tradițional, ajung la greutatea necesară abatorizării în aproximativ 12 luni), fermierii au notificat abatorul care a intrat în programul guvernamental în județul Olt.

Procesatorul le-a transmis, însă, că nu poate să le preia porcii, neexistând piață de desfacere. Mai mult, în prezent firma este în faliment. „Avem o problemă, abatorul a intrat în faliment“, a confirmat directorul adjunct al Direcției Agricole Județene, Ion Anuța, care admite că programul este în mare impas.

Fermierii au fost obligați să găsească propriile soluții, comercializând porcii pe piața liberă, care cum s-a descurcat. „Am notificat procesatorul, m-am achitat de obligația din contract“, a declarat crescătorul Traian Gârtan, care a fost primul în situația de a livra porcii ajunși la greutatea cerută.

Fermierul a primit opt porci, patru ar fi trebuit să-i livreze către abator. Își făcuse chiar planul să se înregistreze în continuare ca furnizor de purcei în program, însă după experiența tristă din primul an a renunțat.

În majoritatea județelor, programul este blocat

Situația din Olt nu este însă una excepțională, în majoritatea județelor programul fiind, de asemenea, blocat.

Primul semnal de alarmă l-au dat chiar furnizorii de purcei, care au semnalat că prețul de 250 lei/purcel, suportat de stat, este prea mic față de prețurile pieței (unde se vindeau cu 400 – 450 lei/bucata).

Problemele au continuat la procesatori, care s-au trezit târziu că pe de o parte procesarea porcilor din cele două rase presupune o tehnologie diferită, prin urmare se schimbă linia de producție, iar pe de alta, că prețul la care s-au angajat, de 11 lei/kg, este mult peste posibilitățile lor, având în vedere faptul că nu au reușit să-și asigure piață de desfacere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS