3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalColegele Luizei Melencu, reaudiate la IPJ Dolj

Colegele Luizei Melencu, reaudiate la IPJ Dolj

Trei dintre colegele Luizei Melencu, fata din Dioști, județul Dolj, dispărută în 14 aprilie 2019 din Caracal, în timp ce aștepta o mașină de ocazie pentru a ajunge în localitatea de domiciliu, au fost reaudiate de anchetatorii care cercetează cazul crimelor de la Caracal.

La sediul IPJ Dolj au avut loc miercuri patru audieri în dosarul crimelor de la Caracal. Primul audiat a fost consăteanul care a văzut-o ultima dată pe Luiza, cu puțin timp înainte de a fi răpită, acesta reușind să plece către Dioști cu o mașină în care se aflau deja cinci persoane, nemaifiind loc și pentru Luiza. Celelalte trei persoane audiate au fost colegele și prietenele Luizei, care au și povestit, de altfel, cum a decurs discuția cu anchetatorii, amintindu-și și de prima audiere, pentru că fetele au mai stat de vorbă cu anchetatorii în vară, înainte ca scandalul de la Caracal să izbucnească.


Colegele Luizei au venit, toate, însoțite de părinți.

Prima fată audiată le-a spus jurnaliștilor că i s-au pus aceleași întrebări ca și prima dată. „Aceleaşi lucruri ca şi data trecută, când m-au audiat procurorii de la Craiova. Cum era Luiza, în ce se îmbrăca, dacă erau haine de firmă, dacă avea prieten. Am fost audiată vreo zece minute. În loc să afle adevărul de la familia lui Dincă, pe ei să-i audieze, să-i reaudieze, ne întreabă pe noi numai porcării. Vor să ţină dosarul pe loc, nu vor să se afle adevărul“, a declarat fata.

În fața anchetatorilor a ajuns și Alina Toboșaru, colegă și cea mai bună prietenă a Luizei.

Și ei i s-au părut la fel de fără sens întrebările, devreme ce răspunsurile le-a mai oferit o dată.
„M-au ținut o oră și jumătate în birou. M-au întrebat de mai multe ori cum era Luiza, ce fel de haine purta, dacă avea prieten, dacă a avut mai mulți iubiți. De cele mai multe ori, m-au întrebat ce fel de haine purta. Le-am spus că era o fată bună, că învăța bine, că nu umbla prin baruri, nu fuma, iar ei mă întrebau aceleași lucruri“, a spus Alina, amintindu-și și de episodul din luna iulie, când nu s-a simțit deloc confortabil. „Atunci, râzând, îmi spuneau că Luiza sigur a fugit cu un Făt-Frumos. Mie îmi ziceau că sunt de etnie romă, de ce nu m-am măritat la 14 ani, așa cum e obiceiul la noi. Le-am spus că nu-i nimic adevărat din ceea ce cred și spun. M-am simțit umilită atunci“, a mai spus tânăra.


La sediul IPJ Dolj au venit și mama, și mătușa Luizei Melencu, dar și bunicul fetei, aceștia declarând că au vrut să le susțină pe fete. „Mi se rupe sufletul când văd aceste fetiţe. Aşa era şi Luiza mea, plină de viaţă, un copil minunat. Am venit la Craiova să susţin aceste fete. Sunt speriate, nu înţeleg de ce le-au chemat din nou. Ce vor să mai afle după șase luni?!“, a declarat bunicul Luizei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS