Atunci când va alegeti un bambus trebuie sa aveti grija sa nu aiba zgârieturi, sa fie de un verde sanatos si daca este plantat in sol, acesta sa nu fie uscat. Fie ca este plantata in ghiveci, fie ca este aranjata in vaze sau boluri, planta trebuie sa aiba macar câteva radacini. Traditia spune ca este cel mai bine atunci când alegem plante cu trei sau opt crengute, pentru ca acestea sunt numere norocoase in feng shui. Daca planta are opt crengute, se preteaza ca doua dintre ele sa fie ondulate. In locuinta, planta trebuie amplasata la lumina intensa, cât mai aproape de fereastra, dar nu in soare direct. In acest fel ii permitem bambusului sa se adapteze la noua lui casa. Daca bambusul este plantat in ghiveci, trebuie sa avem mare grija sa nu-l udam in exces, dar nici sa-i lasam solul sa se usuce in intregime. Pentru ca planta sa aiba un aspect deosebit ii putem lega crengutele cu panglica rosie sau aurie, dar cu atentie pentru ca nu trebuie strâns prea tare.
Trebuie sa tinem cont de faptul ca unele varietati de dracaena sunt otravitoare, asa ca trebuie asezate acolo unde copiii si animalele de casa nu ajung.
Bambusul norocos traieste câtiva ani
Bambusul este una dintre acele plante care pot fi crescute hidroponic, fara sol. Cu apa de buna calitate, ferita de soare direct, planta se va dezvolta bine. Putem folosi apa de la robinet, dar numai dupa ce o lasam 24 de ore intr-un vas asa incât substantele precum clorul si fluorul sa se poata evapora (se purifica partial in mod natural). Daca bambusul dumneavoastra este tinut in apa, trebuie s-o schimbam periodic si-i putem adauga acelasi ingrasamânt care se foloseste pentru plantele de acvariu, dar nu foarte des. Bambusul norocos poate creste pâna la 70 cm si dureaza câtiva ani. In cazul unei hraniri in exces, crengutele capata un aspect nesanatos, galben. In astfel de situatii trebuie intervenit imediat. Se schimba apa si vreme de o luna planta nu se hraneste in nici un fel.
Material realizat in colaborare cu Gradina Botanica din Craiova