Câteva înregistrări audio pe care Newsweek România le deține arată un conflict violent între candidata Partidului Puterii Umaniste, Ramona Ioana Bruynseels, și Dan Voiculescu, mogulul din spatele PPU, din cauza banilor cheltuiți în campania de promovare.
Bruynseels se plânge că oamenii care lucrează pentru ea în campanie nu au fost plătiți, deși atât ea, cât și soțul ei (bancher) ar fi dat sume mari de bani.
În dialoguri se fac referiri directe la Voiculescu sau la Dom’ Profesor, cum îi place acestuia să fie apelat de angajații săi. Ramona Ioana Bruynseels amenință că va renunța la candidatură și va ieși din campania electorală. Ee plânge că soțul ei, care este bancher, are să-i plătescă mulți bani lui Voiculescu și că ar trebui să finanțeze restul campaniei.
Interlocutorii din echipa ei de campanie îl numesc pe Voiculescu ”jeg de om” și ”mizerie umană”, îl acuză că ”i-a furat banii” de campanie Ramonei Brynseeels și că îi șantajează soțul. ”Și cât vrea să-l mai șantajeze pe bărbată-tu, cât mai vrea să-i ceară lui Dominic, ce bani mai are să-și ia?”, o întreabă unul dintre interlocutori pe candidata lui Voiculescu.
”Mulți”, răspunde Bruynseels, care adaugă că soțul ei, Dominic, ”ar trebui să mai… nu știu… să finanțeze tot. Restul campaniei”.
De notat că Bruynseels este intens promovată la Antena 3, postul tv din trustul fondat de Dan Voiculescu.
Prima este a unei discuții telefonice cu Paul Mihai Ionescu, un soi de șef de campanie al candidatei PPU și fost consilier al lui Liviu Dragnea când acesta deținea președinția Camerei Deputaților.
A doua discuție este purtată față în față de către Bruynseels cu un apropiat din staff, Ștefan Prisecaru.
A treia înregistrare este tot a unei conversații telefonice, de data aceasta între candidată și Eduard Dumitrașcu, aparent un apropiat al echipei de campanie.
Iată, mai jos, pasajele relevante din fiecare înregistrare:
Ramona Ioana Bruynseels: Faceți bine și rezolvați cu acești oameni, nu e corect ce se întâmplă!
Paul Mihai Ionescu: Eu ți-am fu**t banii?
RIB: Eu am dat bani pentru ca acești oameni să fie plătiți.
PMI: Ți-am fu**t eu vreun ban, eu personal?
RIB: Acum două săptămâni ce te-am rugat? Să rezervați banii să plătiți salariile oamenilor. Mi-ai promis că veți face chestiile astea. Nu vă e rușine să-mi trimiteți azi mesaj că nu sunt plătiți oamenii?
PMI: Eu nu am trimis nici un mesaj!
RIB: Nu mie, i-ai trimis soțului meu! Paul, eu am vorbit cu tine un lucru și te-am rugat să rezervi banii pentru salariile oamenilor.
PMI: Și eu te-am rugat, de când am venit, ca discuția legată de bani să nu ajungă la mine.
Bruynseels: „Toți faceți ce vă zice… dom’ profesor!”
RIB: De o lună de zile vă tot spunem: din partea noastră nu mai intră nici un leu în campanie! Mă-nțelegi? Au intrat suficienți.
PMI: Eu am venit aici acum o lună jumate să ajut…
RIB: Și ce stabiliți cu mine mergeți după aia la PROFESOR și schimbați și nu aveți nici măcar bunul simț să reveniți la mine și să-mi spuneți: <Auzi, Ramona, vezi că noi am agreat că-i plătim pe oameni, dar vezi că ni s-a spus altceva și de fapt am plătit altceva.>
Eu am adus bani cash ca să plătiți pliantele, da? S-a plătit spotul și, în final, mi s-a pus tot mie factura de pliante! Mă, da’ este nerușinare! Paul, tot ce vorbim… stabilim una și după aceea toți faceți ce vă zice… dom’ PROFESOR! Care nu vine să vorbească cu mine!
Ionescu: „O să-l informez și pe dom’ profesor”
PMI: Te consulți cu 200.000 de oameni! Și toată dezorganizarea asta, după o lună jumate aici, am realizat că vine de la tine.
RIB: A, perfect! Nu că tu nu ești capabil să gestionezi lucrurile, nu că PROFESORUL vine și face ceea ce face!
PMI: Cine este acest Ștefan care a venit în campanie și începe să ia oamenii și să-i pună la treabă, să-i înjure, să vorbească cu ei în tot felu’? Cine este acest Ștefan?
RIB: Este un tip care m-a ajutat să ajung la niște fabrici la care incompetenții tăi, care vin să mă spioneze, nu știu să facă un program de la A la Z.
PMI: Ramona, din acest moment, o să-l informez și pe dom’ PROFESOR, nu mă mai implic cu absolut nimic în campanie.
RIB: Te rog! Ei (20 de oameni neplătiți – n.r.) au început atacul pe social media și mie nu-mi convine, Paul, eu am muncit în campania asta! Mi-am pus banii, mi-am pus viața la risc și nu-mi convine, pentru că cineva este neserios și nu vrea să plătească oamenii care au muncit pentru noi… Iar eu nu accept să mă alerge 20 – 50 – 100 de oameni că nu-i plătesc.
Prisecaru despre Voiculescu: „Jegul ăsta de om”, „mizerie umană”
RIB: (plângând) Oamenii nu-s plătiți…
Ștefan Prisecaru: Și nu știai când faci asta cu Voiculescu că așa o să se ajungă? Nu știai că jegul ăsta de om asta o să facă? Ți-am spus de la început: o mizerie umană.
RIB: That’s it…
ȘP: Cum să ieși din campanie, ai înnebunit?!
RIB: Ies!
ȘP: Pentru ce? Ți-ai plătit oamenii, tu i-ai plătit, care-i problema ta?! Ieși și spui: <Ăștia care scrieți despre mine pe media, uitați factura! Pe care i-am dat-o lu’ ăsta. Uitați ce i-am sous în ziua cutare lu’ jegu’ ălălalt!> Ok, și o să fie Voiculescu împotriva la toată lumea. Asta-i știre, poți s-o faci! Degeaba plângi… Ai facturile când ai plătit în conturi?
RIB: (în engleză, plângând) O să mă scoată din asta spunând că eu nu i-am plătit pe oameni și eu am creat haosul ăsta. Mă opresc, asta e!
„Cât vrea să-l mai șantajeze pe bărbată-tu, cât mai vrea să-i ceară lui Dominic?”
ȘP: Și varanu’ a făcut ce știe mai bine, să fure banii! Care-i problema? Am trecut prin mai rele ca astea… nu că scriu 20 de inși de mine… Ăsta a scris doi ani de zile de mine. M-a ținut 24 de ore la televizor. Din două în două ore. Și? Ce folos? Mi-a futut viața toată, care-i problema? Mă vezi pe mine acuma că…? Tu te plângi că scriu acuma unii de tine, de două zile, puși de varanu’… Ăsta e varanu’, Dan Voiculescu, prietenul tău, profesoru’, pușcăriașu’… cum îi spuneți voi, profesoru’… nu-i nici un profesor… La Jilava-i profesor! Așa că, nu te mai… nu te mai! Welcome to politics!
Și cât vrea să-l mai șantajeze pe bărbată-tu, cât mai vrea să-i ceară lui Dominic, ce bani mai are să-și ia?
RIB: Mulți.
ȘP: Ce înseamnă „mulți”?
RIB: Păi, acuma Dominic (Dominic Bruynseels este bancher – n.r.) ar trebui să mai… nu știu… să finanțeze tot. Restul campaniei.
ȘP: Da’ dă-l în morții lui, nu mai mergi cu Antenele, la revedere, pa! Mergi tu, cu social media și cu toți prietenii, care-i problema!
RIB: Exact…
Citește integral și ascultă înregistrările publicate în exclusivitate pe Newsweek.ro