2.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalStadionul din Filiaşi, transformat în fieful echipei lui Mititelu

Stadionul din Filiaşi, transformat în fieful echipei lui Mititelu

Inaugurat cu fast în urmă cu două săptămâni, în prezența mai marilor din PSD, dar și a multor oameni de fotbal, noul stadion „Orăşenesc“ din Filiaşi a fost pe placul majorităţii. Inclusiv a lui Adrian Mititelu, venit şi el la eveniment în urma Olguţei. Şi cum în toată arena predominau culorile alb şi albastru, nu i-a trebuit prea mult timp finanţatorului FCU să le propună conducătorilor oraşului Filiaşi să joace şi echipa sa meciurile considerate pe teren propriu aici. Spre surprinderea multora, primarul Costeluş Ilie Gheorghe şi colaboratorii săi, toţi membrii ai PSD, partid atât de hulit de Adrian Mititelu, au acceptat.

La rândul său, Mititelu și-a pregătit „terenul“ din timp, că doar este an electoral, și a renunţat pentru acest sezon la celebrul #Rezist de pe pieptul jucătorilor săi. Acum că planul a reușit, încearcă să profite din plin de bunătatea filieşenilor. Spunem asta pentru că vineri, la partida dintre CSO Filiaşi şi Fortuna Becicherecul Mic, peluza stadionului „Orăşenesc“ din Filiaşi a purtat aproape în întregime însemnele clubului FCU.

În tot acest timp, la cealaltă poartă tronau, de asemenea, alte bannere ale grupării lui Mititelu.

Sigla lui CSO Filiași, absentă total

Evident, suporterii de rând au început să-şi dea coate şi, mai în glumă, mai în serios, au început să spună că echipa lui Gigi Ciurea nu e proprietara arenei, ci chiriaşa, pentru că în niciun loc nu se regăsea sigla lui CSO Filiaşi.

Mai mult, circula o bârfă că ar exista şi o înţelege tacită între cele două conduceri şi că în curând elevii lui Trică se vor antrena pe stadionul „Orăşenesc“. În tot acest timp filieşenii lui Ciurea ar urma să se deplaseze la stadionul „Aripile“ din Craiova pentru pregătirea zilnică, având totul plătit de liderul seriei 4. E greu de crezut că prietenia aceasta ar merge atât de departe, chiar dacă și FCU a ajutat Filiașiul, împrumutându-i mai mulți jucători în decursul ultimilor doi ani.

Până atunci, FCU Craiova întâlneşte sâmbătă, de la ora 15.00, la Filiaşi, pe CS Crişul Chişineu Criş şi cu siguranţă se va simţi ca acasă.

Citește și: Liga 3 / Claudiu Ştefan şi Aurel Lupu au ţinut-o pe CSO Filiaşi în joc

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS