2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateVaccin antigripal prea puţin, primul lot deja epuizat

Vaccin antigripal prea puţin, primul lot deja epuizat

Primul lot de vaccin antigripal s-a epuizat, susţin unii dintre medicii de familie. Deşi sezonul răcelilor şi gripelor a început, primul lot de vaccin gripal s-a dovedit a fi insuficient. Chiar dacă anul acesta Ministerul Sănătăţii a cumpărat cu 200.000 de doze mai mult faţă de anul trecut.

Medicii de familie nu fac faţă cererilor venite din partea pacienţilor. Aceasta, şi din cauză că au primit un număr redus de doze de vaccin faţă de ce au solicitat. Medicii de familie susţin că au primit considerabil mai puţine doze decât numărul necesar.

Mai mult, anunţul campaniei de vaccinare vine prea devreme, iar dacă vaccinurile întârzie, pacienţii nu se mai vaccinează.

Ca în fiecare an, campania de vaccinare a Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi unităţile sanitare cu paturi și vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon.

Ce probleme ar fi cu vaccinul antigripal

În privinţa vaccinului antigripal, sunt două probleme, spun medicii. În primul rând, primul vaccin care soseşte acoperă doar categoriile de vârstă peste 3 ani. El nu poate fi făcut la copiii foarte mici.

Pentru categoria de vârstă peste 6 luni este un alt vaccin care a fost achiziţionat de Ministerul Sănătăţii şi care se va face doar pentru sugari. El încă nu a fost distribuit medicilor şi pacienţii sunt amânaţi.

Ceea ce e o problemă pentru că la copiii sub 9 ani care fac prima oară vaccinul trebuie făcute două doze la interval de o lună. Ceea ce înseamnă că ar fi trebuit dat medicilor înaintea celuilalt, adică să începem puţin mai devreme vaccinarea ca să fie făcută la timp.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS