6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljGazonul de pe „Oblemenco“ se schimbă, primăria se informează de la CNI

Gazonul de pe „Oblemenco“ se schimbă, primăria se informează de la CNI

Acţiunea de decopertare a gazonului de la stadionul „Ion Oblemenco“ din Craiova a demarat vinerea trecută. Până la sfârşitul acestei luni, arena de 55 de milioane de euro va avea o altă suprafaţă de joc. Mai exact, un gazon ranforsat, care nu ar mai pune atâtea probleme jucătorilor precum cel de până acum. La schimbarea gazonului contribuie şi primăria, care ar urma să plătească din bugetul local aproape 300.000 de euro. Cu toate că dă banii, primarul Mihail Genoiu nu avea, vinerea trecută, prea multe informaţii legate de acţiunea în sine. Cât durează schimbarea gazonului, cine îl montează, ce tip de gazon hibrid va fi adus au fost pentru edil „amănunte care nu sunt în sfera noastră de informaţie“. „Singurele informaţii pe care le avem sunt efectiv de la CNI“, a mai spus Genoiu.

Gazonul de pe „Oblemenco“ se schimbă, primăria se informează de la CNI. Momentul mult aşteptat de suporterii Universităţii Craiova, schimbarea gazonului de la stadionul „Ion Oblemenco“, a sosit.

Vinerea trecută a demarat, în sfârşit, acţiunea de decopertare a actualei suprafeţe de joc. Una a cărei stare a provocat discuţii încă de la inaugurarea arenei de 55 de milioane de euro din Bănie (noiembrie 2017).

Numai că, pentru înlocuirea gazonului, a fost nevoie de o muncă titanică de lămurire dusă de Primăria Craiova cu Compania Naţională de Investiţii (CNI), cea care a finanţat construirea stadionului.

Între cele două instituţii s-au schimbat zeci de adrese. Până când CNI a decis, în sfârşit, că este cazul să fie schimbat gazonul de pe „Oblemenco“.

Mai mult, s-a decis că nu mai trebuie montat tot un gazon natural, având în vedere experienţa anterioară, ci unul ranforsat (hibrid), care nu ar mai pune atâtea probleme jucătorilor. O veste bună pentru toată lumea!

Cum s-a ajuns la înlocuirea gazonului de pe „Oblemenco“

Se scoate gazonul de pe „Oblemenco“
Se scoate gazonul de pe „Oblemenco“

CNI a modificat convenţia iniţială încheiată cu Primăria Craiova – beneficiara stadionului. În noul document a apărut însă o cofinanţare din partea municipalităţii.

Era vorba de suma de 297.500 de euro, care a şi fost aprobată prin votul unanim al consiliului local.

Nici nu se putea opune cineva la această hotărâre, având în vedere dorinţa unanimă a tuturor (autorităţi, suporteri, club) de a avea şi un gazon de calitate.

Conform convenţii transmise de CNI, primăria şi constructorul erau cofinanţatori la schimbarea gazonului. Asta în timp ce Compania nu dădea niciun leu.

Se scoate gazonul de pe „Oblemenco“
Se scoate gazonul de pe „Oblemenco“

Cu toate că primăria îşi arătase şi înainte disponibilitatea de a schimba gazonul pe cheltuila proprie, fiind vehiculată o sumă similară, contribuţia sa financiară alături de o firmă privată ar putea ridica unele probleme de legalitate.

Scopul ar scuza însă mijloacele, iar dacă stadionul din Craiova s-ar alege în final cu un gazon de calitate, restul nu ar mai conta. Oare?

Genoiu, despre schimbarea gazonului de pe „Oblemenco“: Nu vom plăti decât pe baza unor facturi emise de CNI

Chestionat de GdS după şedinţa Consiliului Local (CL) Craiova în care s-a votat cofinanţarea de 297.500 de euro, primarul Mihail Genoiu a explicat că aceasta era calea cea mai scurtă de a se schimba gazonul.

Edilul a admis astfel că exista şi varianta ca schimbarea gazonului să fie suportată de CNI şi de constructor, fără vreo contribuţie din partea primăriei. Numai că atunci procedura ar fi fost una de durată.

Se scoate gazonul de pe „Oblemenco“
Se scoate gazonul de pe „Oblemenco“

„Am fi avut, poate, situaţia de la Colegiul «Carol I», pe care l-am predat la CNI anul trecut, iar lucrările vor începe abia anul viitor. Cu comisiile, cu aprobările şi toată procedura celor de la CNI am fi schimbat gazonul prin anul 2022. Aşa îl schimbăm acum şi dăm banii pe care i-am fi plătit pentru un gazon natural. Dar vom avea un gazon de calitate şi nu vom pierde nici garanţia stadionului. Oricum nu vom plăti aceşti bani decât pe baza unor facturi emise de CNI, pe baza unor note de fundamentare. Vom şti exact cum va fi cheltuit fiecare leu. La final e posibil ca suma să fie chiar mai mică“, a precizat Genoiu.

Ce a uitat însă să spună edilul este că, într-adevăr, primăria s-a arătat dispusă să schimbe gazonul pe cheltuiala proprie. Ba chiar a trimis o înştiinţare în acest sens la CNI. Numai că, în acea adresă, primăria avertiza Compania că dacă nu ia nicio măsură cu gazonul, îl va schimba ea. Însă se va îndrepta apoi împotriva constructorului, pentru a-şi recupera banii din garanţia de bună execuţie.

A fost scoasă prima brazdă de la stadionul „Ion Oblemenco“
A fost scoasă prima brazdă de la stadionul „Ion Oblemenco“

De altfel, şi constructorul efectuează lucrările de acum tot în garanţie.

Ce amănunte legate de gazonul de pe „Oblemenco“ nu sunt în sfera de informaţie a primăriei

Revenind la acţiunea de decopertare a actualei suprafeţe de joc de la stadionul „Ion Oblemenco“, aceasta a demarat vinerea trecută. La opt zile după hotărârea de CL prin care s-a aprobat cofinanţarea de 297.500 de euro.

Prezent în momentul în care s-a scos prima brazdă de gazon, primarul Mihail Genoiu a venit cu noi amănunte.

„Este momentul mult aşteptat în care constructorul a început activitatea de decopertare a gazonului. El va fi scos rulouri, așa cum a fost și montat, pentru a se pregăti terenul în vederea montării noului gazon“, şi-a început edilul alocuţiunea.

„Va trebui să fim atenţi să vedem ce se întâmplă cu lucrările. Vom fi prezenți în permanență să urmărim tot ceea ce se derulează cu montarea noului gazon. Să vedem şi noi gazonul care se va monta. Avem informații că este acel gazon hibrid pe care ni l-am dorit. O să urmărim evoluția lucrărilor, astfel încât, pe data de 4 noiembrie, meciul cu Dinamo să se joace pe noul gazon“, a adăugat primarul.

Un lucru de lăudat, am spune, dacă reprezentanţii primăriei ar urmări lucrările. Dar mai de grabă unul firesc, având în vedere că vor fi plătiţi circa 300.000 de euro din bugetul local. Numai că, deşi dă banii, primarul Mihail Genoiu nu avea, vinerea trecută, prea multe informaţii legate de acţiunea în sine de schimbare a gazonului.

Se scoate gazonul de pe „Oblemenco“
Se scoate gazonul de pe „Oblemenco“

Cât durează schimbarea, cine montează gazonul, ce tip de gazon hibrid va fi adus au fost pentru edil „amănunte care nu sunt în sfera noastră de informaţie“.

„Nu am informaţii foarte exacte, pentru că toate informaţiile tehnice, tot ce ţine de acţiunea de montare, tot ce ţine de achiziţie, sunt în relaţia CNI – constructor şi nu sunt informaţii pe care noi să le avem“, a spus edilul.

Genoiu: Singurele informaţii pe care le avem sunt efectiv de la CNI

Jurnaliştii au insistat, dar răspunsurile primarului au fost similare.

„Cine montează gazonul? Vă referiţi la firma care lucrează? Aşa cum v-am mai spus sunt amănunte care nu sunt în sfera noastră de informaţie. Noi nu avem informaţii de genul ăsta. Singurele informaţii pe care le avem sunt efectiv de la CNI“, a precizat Genoiu.

„Noi din relaţia cu CNI nu ştim decât că cel care va monta gazonul este constructorul stadionului. Ce are el mai departe, subcontractori, furnizori, chiar nu e în zona noastră de informaţii, dar o să le aflăm pe parcurs, pe măsură ce vor veni documentele“, a mai menţionat edilul.

Cu alte cuvinte, nu ştim pe ce dăm banii, dar vom afla din documente.

În schimb, primarul a venit cu ideea ca noul gazon hibrid de la stadion să fie „crescut“ şi în altă parte.

„Dacă vom avea succes, vom lua măsuri să ne facem şi noi o pepinieră cu acest tip de gazon montat. În acest fel, următoarele schimbări de gazon ni le-am asigura din surse proprii“, a spus Mihail Genoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS