6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateSfecla roşie, alimentul-minune al toamnei

Sfecla roşie, alimentul-minune al toamnei

Beneficiile sfeclei pentru sănătate au fost descoperite încă din antichitate, însă la început sfecla era utilizată doar pentru frunzele ei. Astăzi, numeroase studii ne indică beneficii din cele mai importante pentru sănătate ale acestei legume-minune.


Sfecla este considerată unul dintre cele mai preţioase alimente datorită conţinutului său ridicat de vitamine şi substanţe nutritive. Reprezintă o sursă excelentă de vitamina B, folaţi, mangan, potasiu, vitamina C, magneziu, fier, cupru şi fosfor. În plus, este şi foarte bogată în fibre.

Cea mai bună prietenă a ficatului

Sucul de sfeclă este unul dintre cele mai bogate alimente în antioxidanţi şi nitraţi naturali. Nitraţii sunt componente care îmbunătăţesc circulaţia sangvină în corp.

Ei cresc numărul de molecule din vasele de sânge şi ajută la deschiderea vaselor, permiţând oxigenului să circule într-o cantitate mai mare. Unu-două pahare de suc de sfeclă în fiecare zi pare să aibă un efect semnificativ pentru îmbunătăţirea presiunii sângelui.

Sfecla este supranumită adesea „protectoarea ficatului“. Betaina conţinută de această legumă este o substanţă cu efect hepatoprotector şi stimulator al bilei. În plus, betaina este importantă pentru reducerea homocisteinei din sânge.

Cea mai mare concentraţie de betaină se găseşte către vârful sfeclei, adică în dreptul tulpinii cu frunze. Consumul sfeclei ca atare sau sub formă de suc are rol de protector hepatic.

Funcţia ficatului este stimulată, bolile cronice sunt încetinite şi există efecte benefice şi în cazul steatozei hepatice, boala ficatului gras.

Consumul sfeclei crude întregi este considerată cea mai eficientă modalitate de a valorifica nutrienţii, dar sunt cazuri în care consumul său sub formă de suc este chiar mai indicat.

Alte beneficii ale sucului de sfeclă

Sfecla scade tensiunea arterială, fiind un aliat în prevenţia afecţiunilor cardiovasculare.

Împiedică formarea cheagurilor de sânge şi depunerea colesterolului pe vasele sanguine. Conţinutul crescut de potasiu din sfeclă ajută şi la întărirea muşchiului inimii.

Este un adjuvant în vindecarea bolilor de vezică biliară, duce la scăderea nivelului de colesterol şi contribuie la vindecarea gutei. Betacianina, substanţă care se găseşte în sfeclă, contribuie la eliminarea toxinelor din organism şi la prevenirea apariţiei cancerului.

Sfecla conţine iod, având efecte benefice şi asupra glandei tiroide. Conţine aminoacizi, esenţiali în dezvoltarea şi menţinerea ţesutului muscular. În urma unor studii, s-a constatat că persoanele care au băut suc de sfeclă înainte să meargă la sală au rezistat cu 16 % mai mult și au făcut mai multe exerciții decât cele care nu îl consumaseră.

Frunzele de sfeclă sunt foarte bune în ameliorarea simptomelor osteoporozei, iar sucul de sfeclă ajută la reducerea simptomatologiei în cazul banalelor răceli. Parodontoza poate fi combătută cu ajutorul sfeclei roșii.

Mulțimea de microelemente care se găsesc în sfeclă în cantități apreciabile o transformă într-un mijloc eficient de detoxifiere a organismului și de întărire a imunității. Sfecla roșie contribuie la stabilizarea PH-ului (echilibrul acid-alcalin) din corp, fapt important pentru imunitate, deoarece bacteriile înfloresc atunci când echilibrul PH-ului din organism se strică.

Fiind alcătuită în proporție de 80% din fibre, sfecla roșie are efecte benefice în cazul problemelor digestive. Pentru cei cu stomac mai sensibil se recomandă ca ea să fie consumată fiartă sau coaptă. Rădăcina de sfeclă roșie conține polizaharide și fibre care ajută la combaterea constipației.

Precauţii în consumul de sfeclă

Sfecla este bogată în oxalaţi, iar organismul uman nu deţine enzime capabile să degradeze oxalatul. Astfel, trebuie eliminat prin rinichi.

De aceea, persoanele predispuse la pietre sau nisip la rinichi ar trebui să consume sfecla cu precauţie. De asemenea, consumul excesiv, peste 400 de mililitri zilnic, poate conduce la o paralizie temporară a corzilor vocale. Există şi posibilitatea apariţiei unor stări de greaţă.

Sfecla nu este recomandată nici diabeticilor, din cauza conținutului ridicat de zaharuri.

Este important de ştiut şi că sucul de sfeclă nu ar trebui consumat imediat. Recomandabil este să fie lăsat două-trei ore, timp în care se evaporă unele substanțe nocive.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS