Parlamentul a votat scăderea numărului de ore la școală și liceu, elevii din învățământul primar/20 de ore/săptămână, elevii de gimnaziu/25 de ore săptămânal.
Senatul României, în calitate de cameră decizională, a votat luni un proiect al parlamentarului PSD Liviu Pop prin care este stabilit numărul de ore pentru cele trei cicluri din învățământul preuniversitar. Practic, Liviu Pop el a facut ca Legea Educației să revină la forma inițială promovată de Daniel Funeriu, înainte să o schimbe Ecaterina Andronescu. Astfel, proiectul care modifică Legea 1/2011 a Educației arată că numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învăţământ este în medie 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar (4 ore/zi), în medie 25 de ore pe săptămână la învăţământul gimnazial (5 ore/zi) şi în medie 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal (6 ore/zi).
Reducerea numărului de ore pentru elevii din primar, gimnaziu și liceu va avea impact “masiv” asupra catedrelor din învățământ, susține Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) Iași. Proiectul de lege a tăiat 5 ore de la gimnaziu și liceu.