Mai devreme sau mai târziu, firmele active se trezesc cu un control de fond din partea ANAF. Dar când ajunge Fiscul în control la firme? Organele centrale şi locale ale ANAF calculează pentru fiecare firmă un indicator numit „Risc de evaziune“.
Acesta se calculează în funcţie de greşelile pe care le fac firmele în întocmirea declaraţiilor fiscale, dar şi în funcţie de alţi factori. Cu cât „Riscul de evaziune“ al unei firme este mai mare, cu atât acea societate are „şanse“ mai mari ca ANAF să dispună un control la acea entitate.
Dacă firmele ar evita asemenea situaţii, atunci nu ar ajunge prea curând în vizorul Fiscului. În cazul în care din analiza de risc nu rezultă vreun pericol de evaziune, atunci firma nu este controlată decât o dată la cinci ani.
Unde greşesc entităţile economice, astfel încât atrag inspectorii Fiscului în control.
„Din păcate, nu s-a publicat o listă pe baza căreia să se stabilească foarte clar criteriile care stau la baza efectuării analizei de risc. Din ceea ce văd eu în practica ANAF-ului, am identificat câteva astfel de criterii care stau la baza calculării riscului. Şi anume: nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declaraţiilor fiscale; depunerea declaraţiilor rectificative în mod repetat; fluctuaţii ale rezultatelor fiscale – profit cu pierdere. Am mai identificat ca posibile cauze ale riscului de evaziune pierderi înregistrate în trei ani consecutivi; o necorelare între forma tranzacţiilor şi substanţa economică a lor; tranzacţii cu firme inactive, cu firme care nu au cod valid de TVA“, a precizat Radu Buziernescu, reprezentant al firmei de audit şi consultanţă Professional Consulting, la Economia Sudului, de la Radio Sud.
De asemenea, în opinia specialistului în fiscalitate, este suspect ca o firmă să nu solicite rambursarea de TVA, dacă era cazul să ceară statului restituirea de TVA. Sau dacă firmele au făcut o anumită cerere de rambursare de TVA şi revin asupra lor cu diverse modificări.
Ce se întâmplă dacă figurezi cu peste 100.000 de lei în casierie
În 2019, Fiscul a verificat dacă există efectiv în casierie sumele ce depăşesc 100.000 de lei. Există suspiciunea că reprezentanţii firmelor utilizau banii în scop personal. Adică, acei bani nu mai existau efectiv în casieria unităţii, ci numai în actele contabile.
„Uneori, există o neconcordanţă între livrările şi achiziţiile de bunuri. Aceste neconcordanţe se observă în declaraţiile depuse. În special, în Declaraţia 394, privind operaţiunile desfăşurate pe teritoriul naţional. De asemenea, existenţa unui sold pozitiv al casei (bani în casierie – n.r.) peste un anumit prag.
Trebuie să spunem că, în acest an, firmele au fost în mod special verificate cu privire la banii pe care figurează că i-ar avea în casă, dar pe care nu i-ar avea, de fapt. Există un sold peste care Fiscul vine în control. Este vorba de un sold de peste 100.000 de lei. După datele din declaraţiile contribuabililor, Fiscul a început să verifice existenţa adevărată a acestor bani din casă, la firme.
În România, casa nu are un sold. Poţi să ţii câţi bani vrei tu în casă. Însă, aceşti bani trebuie să fie acolo. Dacă nu sunt, atunci Fiscul are o sumedenie de proceduri. Ori impune aceşti bani cu impozit pe dividende, dacă firma a avut profit. Ori, mult mai grav, dacă nu sunt în casă la inventar, înseamnă că patronul i-a folosit în scopuri personale. În astfel de cazuri, Fiscul poate considera acei bani drept salariul patronului, impozitându-i chiar şi cu 45%“, a mai spus Radu Buziernescu, director al Professional Consulting, la Economia Sudului.
El a mai menţionat că este interzis prin legislaţie ca patronul unei firme să folosească banii societăţii în interes personal.
Unele astfel de situaţii pot fi pure greşeli de contabilitate. Însă ele „atârnă“ greu în calculul analizei de risc. Totodată, astfel de erori cresc suspiciunea de posibilă evaziune.
Emisiunea integrală poate fi ascultată mai jos.
