2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj1000 de copii din județul Dolj vor primi "Prima Carte" pentru acasă

1000 de copii din județul Dolj vor primi „Prima Carte” pentru acasă

1000 de copii din mediul rural din Dolj vor primi, în perioada următoare, „Prima Carte”. În 10 grădinițe din cele mai defavorizate comunități din Dolj vor fi amenajate centre de bibliotecă, pentru a încuraja cititul împreună cu cei mici – acasă și la grădiniță.

„Fiecare copil merită o poveste” este un program ce se desfășoară la nivel național.
În cadrul programului, a avut loc, ieri, la Craiova o întâlnire cu directorii unităților școlare care au în structură învățământul preșcolar din Dolj. Tema a fost importanța facilitării accesului la cărți potrivite vârstei și la lectură pentru copiii ce provin din medii defavorizate.

Tot ieri, a fost organizat un training centrat pe literație cu profesorii de învățământ preșcolar din mediul rural care vor beneficia de centrele de bibliotecă pentru sala de grupă (GrădiBiblioteci), puse la dispoziție de OvidiuRo.

Program pentru copiii săraci

Prima întâlnire din cadrul programului, o sesiune de formare pentru profesorii din învățământul preșcolar, metodiști și responsabili de cercuri pedagogice care, pe bază de voluntariat, au devenit ei înșiși formatori în tehnici de predare centrate pe dezvoltarea limbajului, pentru toți cei aproximativ 800 de profesori de învățământ preșcolar din județ, a avut loc în luna aprilie a acestui an.

„Succesul programului – pilot de stimulare a lecturii „Fiecare copil merită o poveste” a atras interesul comunităților locale din Dolj. Programele derulate de OvidiuRo au crescut șansele copiilor săraci de a merge la școală, încurajând educația timpurie. În ultimii doi ani, numărul acestor copii cu acces la educație preșcolară de calitate a crescut de la 1000 la 4000 de copii în 104 comunități rurale”, a declarat Cristina Maria Ciocoiu, Inspector Școlar Învățământ pentru Educație Timpurie, Inspectoratul Școlar Județean Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS