6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAtenţie şoferi! Ceaţa îngreunează traficul pe mai multe drumuri din ţară

Atenţie şoferi! Ceaţa îngreunează traficul pe mai multe drumuri din ţară

Ceaţa îngreunează traficul rutier pe mai multe drumuri din ţară.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) informează că, în această dimineaţă, traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, în condiţii de ceaţă densă (vizibilitate scăzută, pe locuri, sub 50 de metri) pe mai multe drumuri din ţară.

Este vorba de judeţele Brăila, Buzău, Botoşani, Constanţa, Covasna, Călărași, Gorj, Giurgiu, Ialomița, Olt, Mehedinți, Teleorman, Tulcea, Sibiu, Vâlcea și Prahova. Fenomenul este întâlnit și pe autostrăzile A1, A2 și A3.

Ceaţa impune din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice. Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglate corespunzător“, se precizează pe site-ul IGPR.

Recomandările Poliţiei pentru circulaţia în condiţii de ceaţă

Recomandăm ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. În condiţii de ceaţă densă, trebuie folosite şi luminile de ceaţă, mai anunţă Poliţia Română.

Nu trebuie uitat că cea mai periculoasă manevră pe timp de ceaţă este depăşirea. Aceasta cu atât mai mult, cu cât cei ce depăşesc pot fi surprinşi de apariţia bruscă de pe sensul opus a unor autovehicule care circulă fără lumini sau având în funcţiune doar luminile de poziţie.

De asemenea, în cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mult mai mare. Reamintim obligaţia conducătorilor de autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone să poarte echipament de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant atunci când execută intervenţii la vehiculul care se află pe partea carosabilă a drumului public.

Recomandăm şi celorlalţi conducători auto să poarte acest echipament, mai ales pe timp de ceaţă.

Pietonii, bicicliştii şi căruţaşii trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic.

SursaIGPR

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS